Video INTERVIU - Teo Trandafir: Nicio femeie nu se simte cu adevărat împlinită - VIDEO

Teo Trandafir vorbeşte în interviul acordat MEDIAFAX cu prilejul zilei de 8 martie despre trăsăturile care definesc femeile române, despre femeile pe care le admiră, dar şi despre principala trăsătură care o defineşte ca femeie.

Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de Teo Trandafir:

Reporter: Cum aţi descrie femeia în trei cuvinte?

Teo Trandafir: Femeia trebuie să fie consecventă ei, trebuie să fie fragilă cu limite şi trebuie să fie rezonabilă. Femeia este cea care după părerea mea aduce un pic de echilibru în familie, este cea care în momentul în care bărbatul ei, dacă e într-adevăr bărbatul ei, este într-o situaţie dificilă, este cea care înţelege şi susţine. Este cea care încearcă la rândul ei să îşi creeze şi să-şi clădească o carieră proprie, fără să îi incomodeze, pentru că bărbaţii, în ciuda forţei lor, sunt un pic orgolioşi când este vorba despre carierele noastre. Ar trebui ca ele să fie delicat impuse în familie.

Rep.: Dar româncele? Cum le-aţi descrie?

T. T.: Româncele de acum 50 de ani mergeau pe sistemul dacă nu bea şi nu mă bate e bine sau chiar dacă mă bate, mai dau o tură de casă şi voi vedea cum voi face. Acuma mi se pare că sunt mult mai cosmopolite şi mai aproape de valorile vestice.

Rep.: Care este principala trăsătură care vă defineşte ca femeie?

T. T.: Disperarea. Sunt un om disperat.

Rep.: În ce sens, de ce spuneţi asta?

T. T.: Sunt mamă singură a unui copil foarte mişto. Şi la mine miza e uriaşă. Eu trebuie neapărat să mai trăiesc şase ani, chestie la care nu toată lumea se gândeşte. La mine este obligatoriu să trăiesc şase ani de acum încolo. Obligatoriu. Să mai trebuiască să trăieşti şase ani este destul de complicat. Oamenii se gândesc în general: "Am tot timpul din lume". Eu mă gândesc: "Dă Doamne’ să mai am şase ani!".

Rep.: Credeţi că disperarea este un sentiment al tuturor femeilor din România?

T. T.: Pe mine m-aţi întrebat cum sunt eu, eu ştiu că disperarea în fund mă-npunge, eu tot fug, da’ ea m-ajunge. Şi atunci, trăiesc guvernată de acest sentiment de foarte mulţi ani, m-am obişnuit cu el ca măgarul cu scânteia şi nici nu ştiu dacă mi-ar trece disperarea, dacă nu m-aş decoagula cumva.

Rep.: Aţi avut vreodată dificultăţi în viaţă sau în carieră doar pentru că sunteţi femeie?

T. T.: Nu. Niciodată. Poate doar în politică. Ăia după ce că sunt mulţi, după ce că sunt cum sunt - unul dintre cei care ne conduc, de exemplu, îi spunea unei prietene, îi răspundea la întrebarea "Ce grupă sanguină ai?". Politicianul răspunde: "Nu ştiu, acum şase luni când mi-am făcut ultima oară aveam A2, dar trebuie să repet ca să văd dacă...". Ăştia ne conduc. Slavă cerului în proporţie de 90% sunt bărbaţi. Dacă eşti femeie, este bine să nu insişti.

Rep.: Aţi simţit vreodată, apropo de disperare, că nu vă găsiţi locul, că poate nu aţi trăit cum aţi vrea, cum aţi fi vrut?

T. T.: Nu, am trăit mult mai mult decât am vrut. N-am sperat niciodată în tinereţea mea că o să ajung eu "Doamna Teo". Şi dacă mi-ar fi povestit cineva, aş fi râs. Niciodată nu mi-am propus să ajung cineva cunoscut de oamenii de pe stradă măcar, dacă nu reprezint mai mult decât atât. Nu cred că cineva pe lumea asta îşi poate imagina, altfel decât la vârste foarte mici, când cântă la mânerul de la coardă sau la spray, că ajunge Corina Chiriac. Nimeni nu-şi poate imagina de la început că va fi Bruce Willis. Începi prin a fi copilaş, apoi adolescent, probleme, mici necazuri colo-colo şi deodată când te uiţi lângă tine descoperi că eşti Bruce Willis. Acelaşi lucru se întâmplă, redus mult la scară, şi în cazul ăstora care mai populăm televiziunile din România.

Rep.: Ce amintiri aveţi din copilărie în legătură cu sărbătorile de 1 şi 8 martie?

T. T.: Mama mea este profesor, deci vă daţi seama că pentru o profesoară 1 şi 8 martie erau momente de cotitură. Pentru că la vremea respectivă nu erau nici bani şi nici cadouri preţioase ca acum, se primeau săpunuri al cărora traiect de altfel puteai să îl şi urmăreşti dacă făceai semn unui săpun şi îi dădeai drumul pe piaţă, la un moment dat ţi se întorcea, pentru că săpunurile nu erau folosite. Fa-urile sau Rexona-urile sau ce mai erau pe vremea aia nu se foloseau ca să te speli, că nu erai nebun, te spălai cu ce se nimerea, cu Roxana, de exemplu, şi pe ălea le puneai între cămăşi să miroasă bine. Miroseau bine ce miroseau după care nici asta nu mai făceau, erau un fel de lumânări puse printre ţoale. Şi mama primea fructiere, aceleaşi fructiere pe care eu după aia le duceam la 8 martie doamnei diriginte şi care la rândul ei avea şi ea copil şi ducea... Deci era un trafic de săpunuri şi de fructiere ceva de neimaginat şi mărţişoarele, care erau într-un mare fel. Toate erau de plastic şi îţi dădeai seama care era de anul trecut că era uşor scorojit. Eu eram specialistă în şnururi. Familia mea mă punea să pun şnururile, am un sistem de băgat şnurul în găurica de la mărţişor, îl faci pe din două, îl bagi în gură, vâri şi după-aia faci fundiţă şi e de două ori mai bogat aşa şi nu se mai vede că e de anul trecut.

Rep.: Dar acum cum percepeţi sărbătorile de 1 şi 8 martie?

T. T.: Acum percep într-un mod personal. Am înţeles că femeile nu dau mărţişoare, deci percep să mi se dea, nu percep să mai dau (râde).

Rep.: Când v-aţi simţit o femeie cu adevărat împlinită?

T. T.: Cred că nimeni nu se simte cu adevărat împlinită, aşa cum nu cred niciodată femeile care spun că au încredere în ele. Ori sunt proaste, ori sunt limitate, ori sunt scelerate. Nicio femeie zdravănă la cap nu o să spună "Eu dau uşa de perete şi ştiu sigur că o să-mi iasă orice". Nu există asta. Există doar oameni care ştiu că ceilalţi gândesc aşa. Deci nu, n-am fost împlinită niciodată. Am fost mai fericită decât media atunci când am intrat la facultate. Am fost mai fericită decât media când mi-am luat o casă. Am fost mai fericită decât media când am avut un copil. Şi acum, în principiu, sunt mai fericită decât media pentru că m-am obişnuit cu sportul ăsta şi mi se pare fun. Aş putea, dacă aş fi mai proastă chiar decât sunt, să fiu mai nefericită decât media. Dar nu-mi iese nimic din asta.

Rep.: Aţi pomenit de mama dumneavoastră. Puteţi să ne daţi câteva exemple de femei pe care le admiraţi sau care v-au inspirat de-a lungul timpului?

T. T.: Aş începe cu Ecaterina Teodoroiu, dar de teama ignoranţei unora dintre cei care mă privesc, o să evit. Mi-au plăcut întotdeauna Coco Chanel, Maria Skłodowska Curie, mi-au plăcut întotdeauna femeile-bărbat, pentru că în ziua de azi, dacă nu înţelegi adaptarea la nou... Cum a păţit de exemplu Coco Chanel. A înţeles că mătăsurile au vremea lor şi că între războaie "Hai să o lăsăm mai uşor cu mătăsurile". Deci a impus materiale noi, modele noi, a scurtat pantalonii şi a lungit minţile, a scurtat până şi părul. Şi într-adevăr mama, care este un exemplu de consecvenţă, nu ştiu dacă neapărat în bine, dar măcar e consecventă.

Rep.: Ce le doriţi româncelor în luna martie?

T. T.: Celor tinere le doresc să nu mai fie românce, să fie cetăţene ale acestei lumi, pentru că poţi foarte bine să ai toate religiile lumii, poţi să ai toate naţionalităţile lumii, să refuzi să fii româncă sau franţuzoaică sau britanică sau orice. Le poţi fi pe toate laolaltă. Poţi să ştii toate limbile pământului, poţi să te bucuri de toate frumuseţile pământului. Pentru cele mai bătrâne, ca spirit, aş dori ca spiritul românesc să le locuiască în continuare şi să trăiască aşa cum au făcut-o până acuma, pentru că, iată, se pare că au făcut-o bine, din moment ce au ajuns până în 2016.