INTERVIU Vasile Ernu despre ”Bandiţii”: De la bandiţi am învăţat să dresez o cioară, un şoarece şi purici

”Bandiţii” lui Vasile Ernu este un demers autobiografic. Autorul se întoarce în spaţiul copilăriei sale şi vorbeşte astăzi cu bandiţii, nelegiuiţii, hoţii pe care împreună cu tatăl său i-a cunoscut odinioară. Lecţiile sunt actuale şi astăzi:

”La ei timpul curge puţin altfel: nu există trecut, prezent şi viitor. La ei totul e prezent. Pedeasa şi răsplata e acum nu într-o lume viitoare. Ai trişat la cărţi ţi se taie degetele, ai spus cuvinte fără acoperire ţi se taie sau crestează limba. Îţi dai seama ce s-ar întăîmpla în lumea noastră dacă ea ar funcţiona după aceleaşi reguli? Am avea cam mulţi oameni de afacere fără degete şi tare mulţi ziarişti şi intelectuali fără limbi. Asta e pedagogia în negativ învăţată de la ei. E despre puterea vorbelor şi faptelor cu care nu te joci.”

Reporter: Cum se dresează un purice?

Vasile Ernu: Dresajul e o temă foarte importantă în povestea mea. Încerc să înţeleg care e legătura între grădiniţă şi puşcărie. De ce? Pentru că puşcăria este una dintre cele mai importante instituţii moderne. Este instituţia etalon după al cărui model se constuiesc toate celelalte instituţii de educaţie şi control. Pinnochio se face dintr-un buştean: bagi buşteanul iese Pinochio.

Dresajul este legat de putere, control, timp şi resurse. De la bandiţi am învăţat să dresez o cioară, un şoarece şi cîţiva purici. Căine nu prea le place să dreseze. Bandiţii au o vorbă: nu sîntem lei, sîntem lupi dar nici la circ nu ajungem.

Reporter: Ce este dresajul?

Vasile Ernu: Este ceva ce schimbă natura lucrurilor. Să luam exemplu purecelui. Purecele nu e complicat de dresat. El e greu de urmărit pentru că e mic. Care e natura lui? Să sară haotic de mii şi mii de ori pe minut. Cum se dresează? Îl pui sub un borcan şi-l ţii cîteva zile. Cînd scoţi borcanul el nu mai sare mai sus de mărimea borcanului. După ce a sărit şi s-a lovit milioane de ori cu capul de borcan cînd tu scoţi borcanul el nu mai iese din borcanul imaginar chiar dacă el nu mai există. Asta nu e despre purice ci despre noi. Nu?

Reporter: Cum te-a învăţat Profesorul viaţa?

Vasile Ernu: Bandiţii pe care i-am cunoscut au o capacitate pedagogică incredibilă. De ce? Pentru că ei ştiu cel mai bun truc educaţional: îţi arată şi pe urmă îţi spun. Nu invers. Faptele sînt foarte importante în acestă ecuaţie. Copii învaţă din ce faci tu ca tată nu din ce le spui să facă. Unu la mîna. Doi: la ei ruptura între fapte şi vorbe nu e atît de vizibilă ca în ”lumea obişnuită”. La ei timpul curge puţin altfel: nu există trecut, prezent şi viitor. La ei totul e prezent. Pedeasa şi răsplata e acum nu într-o lume viitoare. Ai trişat la cărţi ţi se taie degetele, ai spus cuvinte fără acoperire ţi se taie sau crestează limba. Îţi dai seama ce s-ar întăîmpla în lumea noastră dacă ea ar funcţiona după aceleaşi reguli? Am avea cam mulţi oameni de afacere fără degete şi tare mulţi ziarişti şi intelectuali fără limbi. Asta e pedagogia în negativ învăţată de la ei. E despre puterea vorbelor şi faptelor cu care nu te joci.