INTERVIU: Vivian Cambell, de la Def Leppard: Sper să avem un public entuziast la Bucureşti

Este Vivian Campbell. Un mare chitarist al scenei rock, idol al unei generaţii, tată de viitori muzicieni, fotbalist amator, dar şi amator de pizza. Şi va fi pe scenă şi la Bucureşti, cu Def Leppard, trupa care a scris zeci de hit-uri în anii '80 şi '90, anii hard-rock-ului. Formaţia va susţine un concert pe 8 iulie, în parcarea Romexpo, în cadrul turneului european "The Good and The Bad", în care sunt însoţiţi de Whitesnake.

Din autocarul de turneu, între două show-uri în Anglia, Campbell a acordat un interviu agenţiei MEDIAFAX - un preview a ceea ce va urma la Bucureşti, în 8 iulie.

Reporter: Cum ai caracteriza abordarea muzicală de pe cel mai recent album Def Leppard, "Songs From The Sparkle Lounge"?

Vivian Campbell: "Songs From The Sparkle Lounge" este cel mai neobişnuit album al nostru din toate timpurile. Asta pentru că, de obicei, când înregistrăm albumele Def Leppard, mai întâi conceptualizăm direcţia şi stilul albumului, înainte chiar de a scrie prima notă din el. Pe acest album însă, am scris piesele direct, fără niciun fel de limitări din punct de vedere al stilului – aşa că avem cântece în stiluri complet diferite. În acelaşi timp, nu am colaborat foarte mult la scrierea acestui album, aşa cum făceam în trecut. Atunci, când unul dintre noi aducea un cântec la repetiţii, chiar dacă simţeam că este gata, întotdeauna încercam să-l rescriem, pentru că de fiecare dată simţeam că-l putem face mai bun. Uneori le îmbunătăţeam, alteori mi se părea că nu reuşeam asta. Încercam să reinventăm roata, deşi uneori roata e rotundă şi trebuie lăsată aşa. Dacă nu mă înşel, pe acest disc sunt doar două piese realizate în urma unui efort comun, iar restul sunt piese individuale, în stiluri diferite şi - lucru neobişnuit pentru noi - cu versuri distincte.

Rep.: S-ar putea spune că vom vedea în variantele live ale pieselor de pe acest album o abordare muzicală mai tehnică, un plus de virtuozitate din partea voastră ca muzicieni, ceva mai aproape de, să zicem, rock-ul progresiv?

V.C.: Dacă vă referiţi la progresiv în termeni de virtuozitate, de complicare a pieselor noastre poate uneori mai mult decât este cazul, atunci răspunsul este, din păcate, nu. Am încercat să menţinem simplitatea cântecelor noastre.

Rep.: Care sunt poveştile din spatele pieselor?

V.C.: Aşa cum am spus, aceste cântece reflectă versuri individuale, nu colective. În trecut, când scriam versurile împreună, aveam tendinţa să intervenim cu toţii pe texte şi, astfel, ele îşi pierdeau mult din însemnătate. Aşa se întâmplă atunci când sunt scrise de mai multe persoane. Multe din versurile de pe acest album sunt personale - de exemplul piesa "Love", care a fost compusă de Rick Savage. Ştiu că scrie la ea de 15 ani! Îmi aduc aminte că am auzit o variantă demo a ei acum 15 ani - atât de mult i-a luat să termine acest cântec, deci, evident, este o piesă cu miză foarte personală pentru el. Pe album mai este o piesă intitulată "Tomorrow", care a fost compusă de Phil Collen. Ştiu că a fost scrisă în ultima săptămână pe care acesta a petrecut-o cu tatăl său, înainte ca acesta să moară. Aşadar, este un cântec foarte personal despre moarta tatălui său. Iar eu am scris versurile pentru cântecul "Only the Good Die Young", inspirat de momentul cooptării mele în trupă, după moartea lui Steve Clark, la o vârstă fragedă. Mai este o piesă scrisă de mine - "Cruise Control" - care reflectă gândirea unui terorist... Este o încărcătură foarte mare în versurile de pe acest album, comparativ cu restul muzicii Def Leppard. În trecut era ceva de genul "Hai să facem rock!", acum e o abordare ceva mai matură.

Rep.: Cum merge turneul Def Leppard? Unde vă aflaţi acum?

V.C.: Turneul merge foarte, foarte bine. Exact în acest moment mă aflu în autocarul de turneu, în drum spre Newcastle. Am cântat în Sheffield aseară, care este oraşul natal al lui Joe şi Rick, şi cu o seară înainte de asta, în Belfast - care este oraşul meu natal - şi trebuie să spun că acesta a fost cel mai bun show din turneu de până acum.

Rep.: Probabil că Rick Allen ar spune că cel din Sheffield a fost cel mai bun.

V.C.: Nu, în Belfast a fost cel mai tare! (râde) Concertele sunt diferite. Unele dintre cele din Europa sunt în cadrul unor festiavluri, nu cântăm într-o sală aşa că nu dispunem de aceeaşi tehnică - de lumini, de ecranele video, de întregul echipament de live. În Anglia, însă, avem la dispoziţie întreg echipamentul nostru, adus din America. Unul impresionant, aşa că e mult mai distractiv pentru noi, e mai spectaculos.

Rep.: La ce vă aşteptaţi din partea publicului român?

V.C.: Multe ţări poate că nu au parte de un "trafic intens" pe scenele de concerte, aşa că există un public mai entuziast. Cel mai bun public în termeni de reacţii generale de care am avut parte până acum în turneu a fost la Villnius, în Lituania. În aceste condiţii, sper că atunci când vom cânta în România, când vom cânta la Atena, la Istanbul, în Albania - ţări în care nu am mai ajuns până acum - sper că vom avea parte de un public entuazist deoarece este o primă experienţă a celor de-acolo cu noi şi, în acelaşi timp, o premieră pentru Def Leppard în aceste ţări.

Rep.: În România veţi fi pe aceeaşi scenă cu David Coverdale. Ştim că există o istorie, o poveste în spatele acestei legături între tine şi Whitesnake, mai exact David Coverdale. Relatările din presă de la momentul plecării tale din trupa Whitesnake susţin că despărţirea nu a fost tocmai amiabilă. Care este adevărul legat de această poveste?

V.C.: N-a fost nici aşa, nici aşa. Da, a fost incomod, însă nu este ceva care să mai conteze pentru mine în prezent. Nu ar fi dificil pentru mine să susţin turnee cu Dio, de exemplu, pentru că am investit mult din creativitatea mea în acea trupă, am scris multe cântece alături de Ronnie James Dio, iar asta înseamnă ceva pentru mine. Pe când cu Whitesnake n-am ajuns să compun, ceea ce a constituit şi principalul motiv pentru care ne-am despărţit, motivul pentru care eu nu mai puteam rămâne în acea trupă.

Sunt ataşat emoţional de Def Leppard pentru că eu compun cu această formaţie, sunt parte din ea. Whitesnake însă nu înseamnă nimic pentru mine. A fost doar o scurtă perioadă din cariera mea: am mers într-un turneu timp de un an şi ceva, am cântat cântece compuse de alţii şi cam atât. A! Şi am fost plătit - am fost un muzician plătit într-o trupă. Atât de mulţi muzicieni au trecut prin Whitesnake, încât Whitesnake nici nu mai poate fi considerată o trupă - e doar David Coverdale şi ceilalţi muzicieni pe care el îi are alături la momentul respectiv.

Rep.: În aceste condiţii, avem vreo şansă să vedem pe scena de la Bucureşti o piesă cântată de Vivian Campbell alături de Whitesnake?

V.C.: Absolut nicio şansă! (râde)

Rep.: Vorbeai de Dio. Ce poţi spune despre anii petrecuţi alături de acestă trupă? Care e cântecul tău preferat dintre cele de pe cele trei albume scoase alături de Dio - "Holy Diver", "The Last In Line" şi "Sacred Heart"?. Care, chestie de gust, sunt cam cele mai bune din istoria Dio.

V.C.: "The Last in Line" sau "Holy Diver" - nu mă pot hotărî acum, nu ştiu care este preferatul meu. Sunt de acord cu voi când spuneţi că acestea sunt cele mai bune albume Dio. Eram aşa o formaţie formidabilă, atât în studio, cât şi pe scenă! Păcat că nu am putut-o păstra unită, din diverse motive. La momentul la care am făcut albumul "Sacred Heart", însă, exista atât de multă tensiune în formaţie încât nimeni nu mai vroia să fie în studio cu Ronnie - era foarte, foarte dificil din mai multe motive. Însă mi-a plăcut perioada petrecută în trupă şi îmi amintesc de ea cu plăcere.

A fost o perioadă în care încercam să-mi definesc stilul de chitarist. Eram foarte concentrat, şi aproape exclusiv pe chitară. Chiar şi atunci când compuneam mă concentram doar pe tot ce înseamnă acest instrument, pe rifurile de chitară, solurile de chitară.

Cei 16 ani petrecuţi cu Def Leppard nu sunt probabil la fel de provocatori pentru chitaristul din mine pentru că, evident, mi-am împărţit atribuţiile cu Phil Collen, care este un chitarist foarte bun, aşa că nu este greu pentru mine să cânt la chitară cu Def Leppard. Totuşi, anii ăştia m-au făcut un muzician mai "rotund" pentru că întotdeauna am vrut să cânt şi cu vocea. Pe când eram cu Dio, el îmi spunea întotdeauna: "Nu, nu poţi cânta!", pe când acum, cu Def Leppard, suntem o trupă foarte bună din punct de vedere vocal şi toţi cântăm foarte bine. Simt că sunt un muzician complet după aceşti 16 ani petercuţi cu ei, dar în mod clar nu cred că este la fel de provocator pentru mine ca şi chitarist, comparând cu perioada Dio.

Rep.: De-a lungul timpului, ai cântat alături de mulţi muzicieni şi formaţii, dar singurul album solo pe care l-ai realizat este "Two Sides Of If", lansat acum trei ani. Plănuieşti şi alte materiale solo?

V.C.: Mi-ar plăcea foarte mult să realizez şi alte albume solo, dar am fost foate, foarte ocupat cu Def Leppard, şi asta din cauza felului în care industria muzicală evoluează. Mă bucur să spun că, datorită faptului că a crescut popularitatea noastră ca trupă de concert, ca trupă de live, am petrecut tot mai mult timp muncind, pe când în trecut aveam mai mult timp liber. Atunci am avut răgazul să fac acel album. Dacă am mai lua o pauză de la concerte pentru un an, în viitor aş mai face un album, însă în prezent n-am niciun plan în acest sens.

Rep.: Ce muzică ascultaţi acum? Există acest nou val de muzică indie-rock în Marea Britanie, în State apar genuri noi de muzică... Ce părere ai despre muzica din anii ăştia?

V.C.: Există multă muzică foarte bună în acest moment, doar că este tot mai greu să ajungi la ea. E foarte greu să ajungi să te conectezi la muzica ce-ţi place, trebuie efectiv să o cauţi. Iar eu, un om de 45 de ani care munceşte, tată a doi copii, nu am timp să caut muzică, aşa că mă bazez mai mult pe recomandări de la alţi oameni.

În adolescenţă şi când aveam 20 şi ceva de ani eram în principal concentrat pe muzică hard rock, pentru că acesta era genul care "glorifica" chitara. Cu cât îmbătrânesc, cu atât ascult tot mai multe genuri muzicale. Muzica este pentru mine ca mâncarea - iubesc pizza, dar nu mănânc numai asta! (râde) Aşa că mă trezesc ascultând multe muzici diferite. Întotdeauna am fost un mare admirator al vocilor, apreciez foarte mult vocaliştii. Sunt un mare fan Motown, iubesc muzica pop, Kate Bush, îmi plac Crowded House, îmi plac cei care-şi compun singuri muzica. Îmi mai plac The Beatles, îmi place muzica blues, muzica simplă de chitară, ascult multă muzică clasică pentru că cei doi copii ai mei cântă la violoncel şi vioară şi merg la o şcoală de muzică foarte serioasă în Los Angeles, astfel că tot timpul este multă muzică în casă.

Îmi plac multe feluri de muzică. Iubesc AC/DC - ascult AC/DC în fiecare zi când sunt la sala de fitness! Îmi place putearea lor şi abia aştept noul album.

Rep.: Zilele acestea se desfăşoară turneul final al Campionatului European de Fotbal şi ştiu că eşti şi fotbalist, într-o echipă semiprofesionistă, în Hollywood. Îţi place fotbalul european?

V.C.: În principal, urmăresc Premiere League. De asemenea, mă uit şi la Liga Întâi spaniolă - asta-i cam tot ce pot găsi pe posturile de televiziune din Los Angeles. Dar îmi place mult ediţia de anul ăsta a Campionatului European de Fotbal şi, în acest moment, cred că Rusia va câştiga, pentru că are "foamea" mai mare decât toţi ceilalţi.

În general, cred că fotbaliştii sunt supraplătiţi şi, probabil, îşi pierd din ambiţie şi din "foame" pentru că ajung să aibă atât de mulţi bani.

Rep.: Vă aşteptăm la concert, la Bucureşti.

V.C.: Vă aşteptăm acolo şi sper că o să vă placă show-ul!