Video INTERVIU – Vizi Imre: "Cel mai bun mod de a vedea de ce eşti în stare e pe stradă". VIDEO

Cântăreţul Vizi Imre, cunoscut în urma participării la "Vocea României" din 2012, unde a ieşit pe locul II, a încercat recent viaţa de trubadur şi a vorbit despre această experienţă într-un interviu acordat MEDIAFAX, declarând că "cel mai bun mod de a vedea de ce eşti în stare e pe stradă".

Urmărește
913 afișări

Vizi Imre consideră că muzica nu are graniţe. Având în vedere că artistul poate cânta în peste zece limbi străine, acesta a pornit într-o experienţă de trubadar, cântând pe stradă în opt ţări din Europa, printre care Germania, Anglia şi Austria.

În interviul acordat MEDIAFAX, Vizi Imre a povestit despre acestă experienţă, susţinând că "cel mai bun mod de a vedea de ce eşti în stare e pe stradă", argumentând că "acolo nimeni nu e obligat să te asculte".

Artistul care s-a făcut cunoscut în urma participării la emisiunea "Vocea României" vrea să se mai aventureze în astfel de călătorii, atât pentru cunoaşterea propria, cât şi pentru interacţiunea cu un public străin. De asemenea, în curând Vizi Imre va pleca să susţină câteva concerte în Croaţia, pe mare, urmând ca mai apoi să îşi facă muzica cunoscută şi pe străzile croate.

Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de artistul Vizi Imre:

Reporter: Recent ai fost prin mai multe ţări în Europa şi ai încercat viaţa de trubadur. Unde ai fost şi unde ţi-a plăcut cel mai mult? Cum e viaţa de trubadur şi cum reacţiona lumea?

Vizi Imre: În mai multe. Am fost în aproximativ opt ţări. Am încercat să când în mai multe, dar cel mai mult mi-a plăcut să cânt în Austria. Pe Mariahilfer Strasse şi am de exemplu o poză în care cineva îmi zice "you inspire me" şi mi-a făcut un desen. L-am pus şi pe Facebook. Îmi place foarte, foarte mult să cânt pe stradă. Mi se pare că e cel mai bun mod de a vedea de ce eşti în stare e pe stradă. Pentru că acolo nimeni nu e obligat să te asculte. Poate să treacă pe lângă tine sau poate să se adune un mic grupuleţ în jurul tău. Deci cam asta e pentru mine viţa de trubadur. Abia aştept să merg mai departe.

Reporter: Ce ai învăţat din experienţă asta?

Vizi Imre:  Am învăţat că oamenii din europa sunt foarte deschişi, iubitori de muzică şi abia aştept să-i mai cunosc.

Reporter: Cânţi în mai multe limbi. Care sunt acestea şi cum reuşeşti să înveţi versurile, în cazul în care nu cunoşti foarte bine o limbă?

Vizi Imre:  Da, cânt în peste zece limbi. Română, maghiară, germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă, portugheză, poloneză, norvegiană, turcă, arabă...nu-mi vin în minte piesele acum, ca să zic mai multe... Da' cred că aţi înţeles ideea.
Când nu cunosc o limbă, iau textul îl pun în Google Translate, mă uit un pic să vad despre ce-i vorba, ca să pot să o interpretez cum trebuie. Şi ascult de foarte multe ori piesa, apoi încerc să o citesc fonetic şi aşa iese treaba.

Reporter: Ai lansat recent piesa "Talalaic", un fel de ironie la adresa industriei muzicale. Până la urmă tu faci parte din ea, te-ai gândit şi la tine când ai scris-o?

Vizi Imre:  Piesa Talalaic este un fel de autoironie, ştii? E şi păţania mea... m-am inspirat mai întâi din mine şi din industria muzicală din România. Ca să mă înţelegeţi...Nu sunt împotriva plasărilor de produs într-un videoclip, dar atunci când plasarea de produs nu are nicio treabă cu tema piesei sau a videoclipului, mi se pare o aberaţie. De asta am scris piesa asta.

Reporter: Să fii artist în România pare absolut necesar să locuieşti în Bucureşti. Cu toate astea, tu ai casă la ţară, undeva în judeţul Târgu Mureş. Cum aşa?

Vizi Imre:  Eu compun muzică atât pentru mine, cât şi pentru alţii, muzică de film, de spoturi publicitare şi de teatru şi film. Pe mine mă inspiră natura. Cu cât mai puţini oameni, cu atât mai bine. E mai greu să fii departe de Bucureşti, dar nu imposibil. Încet se descentralizează şi industria muzicală la fel ca în alte ţări. Sandy Deac e la Cluj, George Hora la Timişoara, dj Phantom la Sebeş. Se poate :)

Reporter: Dacă ai lua-o de la capăt, ai mai participa la "Vocea României"? Ce a însemnat pentru tine această emisiune-concurs?

Vizi Imre:  Da. Absolut! Aş dori să mai trăiesc acele momente, dar avansăm, nu stăm pe loc. "Vocea României" a pus cărămida carierei mele muzicale. Viitorul arată bine :)

Născut pe 6 februarie, în aceeaşi zi cu Bob Marley, Vizi a ştiut încă de de la nouă ani că va face muzică, în momentul în care a primit o chitară cadou.

La 14 ani, Vizi a început să studieze la modul serios chitara şi în acelaşi timp să cânte drept backing vocals în diferite trupe.

Acesta a intrat în atenţia publicului odată cu participarea la tv show-ul Vocea României (2012), unde i-a cucerit pe toţi juraţii cu piesa “Roxanne” şi unde a încheiat pe locul al doilea.

În urma concursului, Vizi a lucrat cu Marius Moga în studioul DeMoga, unde a compus piese proprii şi a colaborat cu nume precum Marius Moga, Adda, Whats’Up, Pacha Man, Pact şi Shift.

În anul 2014 a colaborat cu Shift pentru single-ul "După ani şi ani" şi a ocupat-locul 2 cu piesa "Kind of Girl" în cadrul selecţiei naţionale Eurovision. În acelaşi an a fost nominalizat la premiile Romanian Music Awards la categoria "Best hip-hop", a fost Imagine Telekom România şi a primit un rol principal în primul film 3D animat, "Linxy".

În 2015 Vizi a semnat coloana sonoră al filmului Billion Star Hotel, premiat cu 12 trofee internaţionale, film în care a avut şi un rol episodic.

A primit premiul Best Original Music la Internaţional Euro Film Festival din Spania, în 2016. Tot atunci a realizat dublajul pentru personajul Marcus din primul film 3D animat de lung metraj din România, "Mercy Street".

De-a lungul timpului a susţinut peste o mie de concerte în România şi în străinătate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici