Prima pagină » Life-Inedit » Amy Winehouse donează 50.000 de lire sterline unui orfelinat din România

Amy Winehouse donează 50.000 de lire sterline unui orfelinat din România

Cântăreaţa Amy Winehouse vrea să doneze 50.000 de lire sterline (100.000 de dolari) unui orfelinat din România, pentru că a descoperit că extensiile sale ar putea fi realizate din părul copiilor orfani, informează femalefirst.co.uk.
Amy Winehouse donează 50.000 de lire sterline unui orfelinat din România
15 oct. 2007, 16:24, Life-Inedit

Autoarea hitului "Rehab" este celebră pentru coafura sa înaltă, în stilul anilor ’60, pe care o obţine cu ajutorul unor meşe.

Winehouse spune că a fost şocată să descopere că părul utilizat pentru meşe este obţinut din cel al copiilor din orfelinate.

Deşi s-a asigurat că meşele pe care le foloseşte nu provin din România, ci din surse etice, Amy este hotărâtă să ajute copiii orfani români.

"Amy a întâlnit o doamnă drăguţă de la fundaţia "Beauty Hurts" şi au vorbit despre comerţul ilegal cu păr. Ea nu ştia că orfanii sunt exploataţi. (Amy n.r.) ştie de unde provin meşele sale şi, ca să fim sinceri, ştim că sursele lipsite de etică sunt cele din Statele Unite, dar este încă hotărâtă să ajute", a declarat o sursă apropiată cântăreţei.

Amy nu a vrut să se ştie că face această donaţie, dar şi-a dat seama că este mai important să facă publică această chestiune.

Între timp, surse apropiate cântăreţei spun că Winehouse are probleme cu soţul său, Blake Fielder-Civil. Cei doi au stat mai mult separaţi în ultimele săptămâni, iar prietenii starului încearcă să o încurajeze să-l părăsească pe Fielder-Civil pentru că acesta are o influenţă negativă asupra ei.

Prezenţa lui Amy Winehouse a fost anunţată la ceremonia de decernare a mtvU Woodie Awards, care va avea loc pe 8 noiembrie, la New York.