"Invincibilii/ Intouchables", cel mai vizionat film francez pe plan mondial - VIDEO

Pelicula "Invincibilii/ Intouchables" a devenit filmul francez cel mai vizionat în străinătate, doborând precedentul record deţinut de "Amélie", după ce a depăşit weekendul trecut pragul de 23,1 milioane de spectatori în cinematografele din lumea întreagă.

Urmărește
1039 afișări
Imaginea articolului "Invincibilii/ Intouchables", cel mai vizionat film francez pe plan mondial - VIDEO

"Invincibilii/ Intouchables", cel mai vizionat film francez pe plan mondial

Informaţia a fost confirmată de UniFrance, organismul însărcinat cu promovarea "exportului" cinematografiei franceze.

Comedia, de Olivier Nakache şi Eric Toledano, a depăşit recordul deţinut de aproape zece ani de celebra peliculă "Amélie" de Jean-Pierre Jeunet, a spus Régine Hatchondo, director general al UniFrance.

"Intouchables", a cărui lansare este încă aşteptată în Anglia, Australia şi Noua-Zeelandă, "se îndreaptă spre 25 de milioane de spectatori" în străinătate, a adăugat ea. Filmul a fost lansat în Franţa la începutul lunii noiembrie 2011.

Totalul intrărilor în sălile de cinematograf pentru filmele franceze, în afara Franţei, a fost în 2011 de 66 milioane de spectatori, potrivit UniFrance.

Vândut în peste 50 de ţări, "Intouchables", care spune povestea unui aristocrat rămas paralizat în urma unui accident, interpretat de François Cluzet, şi infirmierul său personal Driss, interpretat de Omar Sy, a făcut adevărate minuni în box office-ul german (8,6 milioane de intrări), spaniol (2,48 milioane de intrări), italian (2,47 milioane de intrări) şi sud-coreean (1,7 milioane de intrări).

În Franţa, aproape 20 de milioane de spectatori au mers la cinematografe să vadă "Intouchables".

În Statele Unite, criteriul general avut în vedere este suma obţinută din vânzarea biletelor. Astfel, "Intouchables" se află pe poziţia a treia în topul filmelor franceze de pe piaţa americană, cu încasări de 10 milioane de dolari - "performanţă excepţională pentru o comedie", afirmă UniFrance.

Filmul va fi de altfel adaptat pentru marile ecrane în Statele Unite. Drepturile de adaptare au fost achiziţionate de societatea de producţie şi distribuţie The Weinstein Company, aceeaşi companie care a asigurat succesul repurtat de pelicula "The Artist" la gala premiilor Oscar.

În topul filmelor franceze cu cele mai mari încasări în Statele Unite, "The Artist", de Michel Hazanavicius, ocupă primul loc, cu 45 de milioane de dolari, iar pe locul al doilea se află "Amélie", cu încasări de 37 de milioane de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici