- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (22.04.2016, 11:13)
- Monica Stoica ,
Ioan Big, despre Prince: Cred că testamentul său se regăseşte în textul piesei «Diamonds and Pearls»
Ioan Big, event manager şi autor al cărţii "Povestea Rolling Stones" scrie despre vizionarul Prince, într-un comentariu trimis către MEDIAFAX. Ioan Big spune că testamentul "artistic" al superstarului Prince poate fi regăsit în versurile piesei "Diamonds and Pearls".
Urmărește
4713 afișări
Ioan Big, despre Prince: Cred că testamentul său se regăseşte în textul piesei «Diamonds and Pearls»
Ioan Big, event manager şi autor al cărţilor "Povestea Rolling Stones" şi "Culorile Sunetelor" scrie despre megastarul vizionar şi fantast, Prince Rogers Nelson. Prince a îngemănat profetic Jazz, Disco, Hip Hop şi Psychedelia. A fost Pop star sibilinic şi inovator. Iată mesajul integral trimis către MEDIAFAX de Ioan Big, exeget al muzicii.
"Dincolo de multitudinea de premii şi de sutele de milioane de discuri vândute, Prince rămâne în istoria Pop culture ca unul dintre cei mai importanţi şi influenţi inovatori în spaţiile muzicale ‘Fusion’, a hibrizilor inspiraţi în care a combinat, începând cu anii ‘80 genuri (de la Jazz la Disco, de la Hip-Hop la Psychedelia), altfel, aproape inimaginabil de asociat pentru fanii fiecăruia dintre acestea. Mai mult, a reuşit acest lucru nu doar muzical, ci şi ca vizionar în ceea ce priveşte producţia, marketingul, reformatarea stilisticii vizuale şi nuanţarea semnificativă a percepţiei publicului asupra potenţialului de integrare a variilor forme de artă contemporană. Cred că testamentul său poate fi regăsit în textul piesei “Diamonds and Pearls”: “If I gave U diamonds and pearls/ Would U be a happy boy or girl/ If I could I would give U the world/ But all I can do is just offer U my love”. Love is all we need... sau nu e chiar aşa? R.I.P. Prince Rogers Nelson!"
Prince Rogers Nelson a fost găsit mort pe 21 aprilie, în studioul său de înregistrări, situat în curtea reşedinţei sale din Paisley Park, Minnesota.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Potrivit şerifului local, Jason Kamerud, autorităţile au fost solicitate pentru o urgenţă medicală, găsind o persoană decedată.
Conform site-ului american TMZ, autorităţile cercetează cauzele decesului celebrului cântăreţ american.
Prince, în vârstă de 57 de ani, fusese spitalizat recent cu simptome de gripă.
Prince Rogers Nelson, cunoscut sub numele de scenă Prince, născut pe 7 iunie 1958, a fost un cântăreţ, compozitor, actor şi multi-instrumentalist american. Prince a fost recunoscut de întreaga lume pentru inovaţiile aduse în industria muzicii, dar şi pentru munca sa eclectică, prezenţa scenică excentrică şi stilul vocal unic. A fost văzut ca un pioner al "sunetului Minneapolis". Muzica sa îmbina genurile rock, R&B, soul, funk, hip hop, disco, psychedelia, jazz şi pop.
Artistul s-a născut în Minneapolis, Minnesota, şi a dezvoltat un interes pentru muzică de la o vârstă fragedă, compunând prima sa melodie la 7 ani. După ce a înregistrat piese cu formaţia verişorului său, 94 East/ 94 Est, Prince, în vârstă de 19 ani a înregistrat câteva demo-uri fără succes, înainte de a-şi lansa albumul de debut For You/ Pentru Tine, în 1978, sub coordonarea managerului său Owen Husney.
Albumul din 1979, care îi poartă numele, a fost premiat cu Discul de Platină datorită succesului înregistrat de piesele "Why You Wanna Treat Me So Bad?/ De ce vrei să mă tratezi aşa rău?" and "I Wanna Be Your Lover/ Vreau să fiu iubitul tău". Următoarele trei melodii lansate – Dirty Mind (1980), Controversy (1981), şi 1999 (1982) – au continuat să îi aducă succes şi faimă, dezvăluind amprenta unică a lui Prince asupra muzicii, şi anume versurile de o proeminentă sexualitate, dar şi comasarea elementelor funk, dance şi rock într-o singură piesă.
În 1984, şi-a denumit vocaliştii, care îl ajutau în susţinerea concertelor, The Revolution/ Revoluţia şi a lansat cântecul care l-a consacrat: "Purple Rain", ce a devenit ulterior coloana sonoră a filmului său de debut cu acelaşi nume.
Albumul "Purple Rain" şi filmul cu acelaşi titlu, lansate în 1984, i-au adus celebritatea pe plan mondial. Acest disc s-a menţinut 24 de săptămâni în fruntea topurilor americane şi conţine, în afara piesei care îi dă titlul, alte două mari hituri - "Let's Go Crazy" şi "When Doves Cry".
Un compozitor prolific, în anii 80, Prince a compus şi produs melodii, deseori fără a-şi semna munca cu propriul nume, ci cu pseudonime.
După ce a lansat albumele Around the World in a Day (1985) şi Parade (1986), a urmat albumul solo aclamat de criticii muzicali, Sign "O" the Times (1987). A lansat apoi încă trei albume solo, înainte să debuteze în formaţia New Power Generation, în 1991. Şi-a schimbat numele de scenă în 1993 cu un simbol greu de pronunţat, ermetic, supranumit "Simbolul Iubirii".
În anii 2000, şi-a luat din nou numele legendar de Prince Ultimul său album, HITnRUN Phase One, a fost lansat în 2015.
Prince a vândut mai mult de 100 de milioane de albume în toată lumea. Este unul dintre cei mai bine vânduţi artişti ai tuturor timpurilor. A câştigat 7 premii Grammy, un trofeu la Globurile de Aur şi un Oscar. A fost recompensat cu o stea pe Rock and Roll Hall of Fame în 2004.
Citeşte şi: A murit Prince. Cântăreţul avea 57 de ani
Citeşte şi: Prince a murit, cauza morţii necunoscută. În stare de şoc, artiştii îi deplâng dispariţia prematură
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Scufundarea Titanicului poate fi urmărită în timp real într-o animaţie sfâşietoare - VIDEO
Citește și: Don Quijote, star pe Twitter: Un fan postează istoria cavalerului în 17.000 de tweet-uri
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe