Astfel, Iolanda Balaş-Soter a primit distincţia regală pentru cariera sa din atletism, pentru modul în care a condus Federaţia Română de Atletism şi pentru promovarea excelenţei în sportul românesc, precum şi a tinerilor sportivi.
De asemenea, Ivan Patzaichin a fost decorat de către Majestatea Sa pentru cariera sa de sportiv, pentru promovarea şi susţinerea tradiţiilor sportive româneşti prin pregătirea lotului olimpic român de kaiac-canoe şi pentru punerea în valoare a patrimoniului fluvial al României şi Deltei Dunării.
Cea de-a treia persoană decorată la Palatul Elisabeta este fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu, acesta primind distincţia pentru cariera sa din televiziune.
În cadrul ceremoniei de luni ar fi trebuit să fie decorat şi fostul tenisman Ilie Năstase, însă acesta nu a putut fi prezent la Palatul Elisabeta, din motive personale, urmând ca acesta să primească distincţia din partea Familiei Regale în perioada următoare.
La evenimentul de la Palatul Elisabeta din Bucureşti a participat şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, Doina Melinte.