Prima pagină » Life-Inedit » Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” a susţinut un turneu în Italia

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” a susţinut un turneu în Italia

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" a susţinut, între 23 şi 31 martie, un turneu de cinci concerte în Italia, la Bergamo, Pavia, Bologna, Milano şi Torino, informează instituţia.

Concertele au fost dirijate de Cristian Mandeal, iar solist a fost pianistul Radu Lupu. Programele au cuprins „Uvertura Egmont” şi „Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră” de Beethoven, precum şi „Simfonia fantastică” de Berlioz.

Fiecare concert s-a desfăşurat cu sălile arhipline. După concertul de Beethoven, pianistul Radu Lupu a oferit două bisuri cu miniaturi de Robert Schumann. Pentru bisul de la sfârşitul întregului concert, maestrul Cristian Mandeal şi orchestra sa au ales „Rapsodia nr. 2 în re major op. 11”, de George Enescu.