- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (12.03.2013, 18:18)
- Alina Dan - Mediafax
Iron Maiden îşi va lansa propriul brand de bere, Trooper
Trupa britanică de heavy metal Iron Maiden colaborează cu firma producătoare de băuturi Robinsons pentru a crea propriul brand de bere, al cărui nume, Trooper, a fost dat după single-ul formaţiei lansat în 1983.

Iron Maiden îşi va lansa propriul brand de bere, Trooper (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)
Berea a fost testată chiar de liderul trupei, Bruce Dickinson, care s-a asigurat că este "perfectă", informează contactmusic.com. Mare iubitor de bere, Bruce s-a declarat mai mult decât încântat atunci când a aflat de propunerea ca trupa lui să aibă o bere care să o reprezinte.
"Sunt fan de o viaţă al acestei licori; am crezut că am murit şi am ajuns în rai când am fost întrebaţi dacă vrem să avem propria bere. Trebuie să mărturisesc că am fost foarte tensionat - Robinsonii sunt singurii pe care i-am avut la audiţii în ultimii 30 de ani. Prin magie au creat o armonie de arome şi texturi căreia i-au dat numele Trooper. O iubesc", a spus Dickinson.
Pe eticheta sticlelor se va afla mascota trupei, Eddie, îmbrăcată într-o costumaţie militară britanică din secolul al XIX-lea şi purtând în mâini un paloş şi steagul unionist, aceeaşi imagine care a fost folosită pe coperta single-ului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Noua bere va fi pusă în vânzare începând din luna mai, pe site-ul www.ironmaidenbeer.com, perioadă în care trupa va fi cap de afiş la Festivalul Download din Donington Park.
Iron Maiden a lansat de-a lungul carierei nu mai puţin de 15 albume, vândute în aproximativ 70 de milioane de exemplare. Hituri precum "The Number of the Beast", "Hallowed Be Thy Name", "The Trooper", "Flight of Icarus", "Where Eagles Dare", "To Tame A Land", "Wasted Years", "Bring Your Daughter... to the Slaughter", "Afraid to Shoot Strangers", "Wasting Love" au transformat Iron Maiden într-una dintre cele mai longevive şi influente trupe de heavy metal din întreaga lume. Grupul este format din Steve Harris, Bruce Dickinson, Dave Murray, Adrian Smith, Janick Gers şi Nicko McBrain.
În 2006, Iron Maiden a lansat albumul "A Matter of Life and Death", material care a atins primele poziţii în topurile din 40 ţări. Albumul a fost promovat prin turneul "A Matter Of Life and Death World Tour", care a cuprins 28 de concerte în Europa. Turneul de promovare a albumului "The Final Frontier" a debutat în iunie, cu o serie de show-uri în America de Nord.
Iron Maiden a concertat în România, la Bucureşti, în 2008, şi la Cluj-Napoca, în 2010.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului