Un leopard negru, exemplar extrem de rar, a fost fotografiat de către un turist, într-o rezervaţie din India, imaginile devenind virale, relatează LadBible.
Fotograful în vârstă de 23 de ani se afla într-un safari de două zile, în Rezervaţia Taboda, atunci când leopardul negru i-a ieşit în cale. Acesta a spus că a putut observa exemplarul preţ de 40 de minute, timp în care animalul a băut apă dintr-un iaz şi marcându-şi teritoriul.
„Nu am văzut nimic mai frumos, am fost compleşit. În mod normal îl poţi vedea pentru 2-3 minute, dar am fost suficient de norocos să-l privesc timp de 40 de minute”, a spus turistul.
Leopardul negru, cunoscut şi sub numele de pantera neagră, este un exemplar extrem de rar, culoarea pielii sale fiind cauzată de melanism – pigmentul negru se dezvoltă excesiv în piele sau păr din cauza unei mutaţii genetice recesive.