„Nu voiam să mă simt înfrântă până când cărţile nu-mi erau respinse chiar de toate editurile.”, a scris autoarea pe contul său de Twitter.
Cărţile respinse de edituri erau semnate cu pseudonimul Robert Galbraith. „Deşi nu voiam să mă las înfrântă, mă temeam că toate editurile îmi vor respinge manuscrisele”, a adăugat J.K. Rowling, înainte de a expune pe Twitter două dintre scrisorile de respingere adresate lui Robert Galbraith.
Discuţia a debutat pe Twitter după ce Rowling i-a răspuns direct unui fan care împărtăşea cu autoarea decepţia de după primirea unei scrisori semnată de editori, prin care îl anunţau că manuscrisul său este nedemn de publicare. Rowling a scris: „Mi-am agăţat prima scrisoare de respingere pe peretele din bucătărie, pentru că era un fel de liant între mine şi mulţi scriitori pe care îi admir.” Romanciera şi-a întrebat apoi fanii pe Twitter dacă nu vor să vadă câteva scrisori de respingere primite pe vremea când îşi semna manuscrisele cu pseudonimul Robert Galbraith. „Pe cele pe care le-am primit pentru Harry Potter le-am îndesat într-o cutie în pod, dar pot să vi le arăt pe cele primite când mă semnam Robert Galbraith”, a scris autoarea.
Rowling a punctat, de asemenea, că o editură ce respinsese o carte semnată Robert Galbraith a refuzat şi manuscrisul iniţial din „Harry Potter”.
În vârstă de 50 de ani, J. K. Rowling, care înainte de a-şi publica romanele din seria „Harry Potter” era o mamă singură ce trăia din ajutorul social, are o avere de aproximativ un miliard de dolari, potrivit revistei Forbes. Totodată, J.K. Rowling este considerată una dintre cele mai influente femei britanice.
Cărţile „Harry Potter” au fost publicate între anii 1997 şi 2007 şi au fost adaptate pentru marele ecran, cu Daniel Radcliffe în rolul lui Harry, Emma Watson ca Hermione Granger şi Rupert Grint ca Ron Weasley. Filmele au avut încasări totale de peste 7,7 miliarde de dolari pe plan mondial.