Ja Rule, condamnat pentru posesie ilegală de armă, va merge la închisoare

Rapperul american Ja Rule, acuzat de port ilegal de armă, a pledat vinovat, luni, în faţa unui tribunal din New York, el urmând să fie condamnat la doi ani de închisoare, potrivit unor surse din justiţia americană.

Urmărește
83 afișări
Imaginea articolului Ja Rule, condamnat pentru posesie ilegală de armă, va merge la închisoare

Ja Rule, condamnat pentru posesie ilegală de armă, va merge la închisoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În iulie 2007, poliţia americană a percheziţionat automobilul rapperului Ja Rule, după ce acesta participase la un concert susţinut de Lil Wayne, şi a descoperit o armă semiautomată.

Rapperul în vârstă de 34 de ani, al cărui nume real este Jeff Atkins, risca să primească o pedeapsă mult mai mare dacă ar fi pledat nevinovat. Rapperul a fost lăsat în libertate până la data la care va fi pronunţată sentinţa.

"În ciuda legilor foarte severe din New York, violenţa armată continuă să fie o adevărată plagă pentru acest oraş", a declarat procurorul districtului Manhattan, Cyrus Vance.

În seara acelui concert din 2007, poliţia americană a descoperit arme de foc şi în automobilul rapperului Lil Wayne, în vârstă de 28 de ani. După ce a pledat vinovat, Lil Wayne a fost condamnat, în martie 2009, la o pedeapsă de un an de închisoare. Rapperul a fost eliberat anul acesta, în luna noiembrie, pentru bună purtare.

Ja Rule s-a născut în Queens, New York, în 1976. Şi-a început cariera de rapper în 1994, împreună cu grupul Cash Money Click. Ja Rule a devenit, în timp, mai mult decât un rapper, un artist hip-hop de talie mondială, un talentat compozitor de muzică, dar şi star de cinema. Cunoscut pentru hituri precum "Holla-Holla", "I'm real" (în duet cu Jennifer Lopez), Ja Rule a lansat şapte albume şi a vândut peste 20 milioane de unităţi în întreaga lume.

În paralel, Ja Rule a urmat o carieră cinematografică, jucând în multe producţii de la Hollywood, cele mai cunoscute fiind "The Fast and the Furious" şi "Scary Movie 3".

Ja Rule a concertat în repetate rânduri în România, cel mai recent concert susţinut de rapperul american în ţara noastră având loc în luna august, într-un club din Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici