Jackie Chan i-a supărat pe chinezi cu noul său film, „Rush Hour 3”
Potrivit Variety Asia, chinezii sunt nemulţumiţi de scena în care o familie implicată în crima organizată vizitează Parisul. În plus, oficialii chinezi au fost nemulţumiţi şi de referirea făcută în film la membrii bandelor triade.
Cenzorii de la China’s Film Bureau susţin însă că filmul nu a fost interzis.
Numai 20 de filme străine pot fi difuzate anual în China, potrivit regulilor stricte care guvernează cinematografia din această ţară. Unul dintre filmele care au intrat pe listă anul acesta – "Pirates of the Caribbean: At World’s End" – a fost editat înainte de a fi difuzat în cinematografe. În scenele disputate din filmul de aventuri apărea actorul din Hong-Kong Chow Yun-fat, care juca rolul unui pirat. Potrivit agenţiei de ştiri Xinhua, acesta întruchipa un personaj chel şi cu cicatrice, el fiind considerat drept o insultă pentru populaţia chineză.