JAF CA ÎN FILME! Au săpat un tunel de 30 de metri pentru a sparge un bancomat

O grupare de hoţi a reuşit să spargă un bancomat din Marea Britanie săpând, timp de şase luni, un tunel cu lungimea de peste 30 de metri, bine-consolidat şi iluminat, infractorii furând doar circa 7.000 de euro.

Urmărește
735 afișări
Imaginea articolului JAF CA ÎN FILME! Au săpat un tunel de 30 de metri pentru a sparge un bancomat

JAF CA ÎN FILME! Au săpat un tunel de 30 de metri pentru a sparge un bancomat

Construcţia tunelului a fost începută într-un canal, în spatele unui magazin. Hoţii au săpat un tunel de peste 30 de metri, cu diametrul de circa 1,3 metri, care trecea pe sub o parcare şi pe sub fundaţia unei clădiri, în Greater Manchester, informează Sky News.

Potrivit poliţiei, lucrările au durat cel puţin şase luni; la capătul tunelului, hoţii au trebuit să perforeze şi un perete de beton de circa 40 de centimetri, pentru a ajunge la bancomat.

"De când lucrez eu, nu am mai văzut o astfel de spargere", a declarat detectivul Ian Shore.

"Paguba nu a fost foarte mare; infractorii nu au reuşit să ia suma la care sperau", explică detectivul.

În bancomat puteau fi până la 20.000 de lire sterline (25.000 de euro), dar în momentul spargerii erau doar circa 6.000 de lire (7.200 de euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici