James Bond s-a întâlnit cu prinţul Charles
Prinţul Charles, în vârstă de 70 de ani, s-a întâlnit cu actorul Daniel Craig, care joacă rolul lui 007, dar şi cu Ralph Fiennes şi Naomie Harris, ce interpretează personajele M, respectiv Moneypenny.
Moştenitorul tronului Marii Britanii a vizitat biroul lui M şi a vizionat o scenă din film, în timp ce era realizată, pe un monitor.
Totodată, Daniel Craig i-a arătat prinţului două dintre celebrele automobile Aston Martin pe care le conduce personajul său.
Prinţul Charles este patronul Institutului de Film Britanic şi al serviciilor secrete britanice.
Următorul film din seria „James Bond”, care este regizat de americanul Cary Joji Fukunaga, va fi lansat pe 8 aprilie 2020.
Precedentele două pelicule au fost regizate de Sam Mendes şi au avut cele mai mari încasări din toată franciza: „Skyfall” a generat 1,1 miliarde de dolari la nivel global, iar „Spectre” – 880,7 milioane de dolari.
În „Spectre”, actorul britanic Daniel Craig a interpretat pentru a patra oară rolul agentului 007, după ce a jucat anterior în filmele „Casino Royale” (2006), „Quantum of Solace/007: Partea lui de consolare” (2008) şi „Skyfall/007: Coordonata Skyfall” (2012).