- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (23.03.2014, 14:49)
- Teodora Nicolau
James Franco şi Seth Rogen au parodiat coperta Vogue pe care apare cuplul Kim Kardashian-Kanye West - FOTO
Actorii James Franco şi Seth Rogen au parodiat controversata copertă a numărului din aprilie al versiunii americane a revistei Vogue, pe care apare cuplul Kim Kardashian şi Kanye West.
Urmărește
318 afișări
James Franco şi Seth Rogen au parodiat coperta Vogue pe care apare cuplul Kim Kardashian-Kanye West (Imagine: Instagram)
Astfel, într-o falsă copertă a revistei Vogue, capul rapperului Kanye West a fost înlocuit cu figura actorului James Franco, iar în locul starletei Kim Kardashian apare faţa actorului canadian Seth Rogen, informează contactmusic.com.
Pe coperta originală a revistei americane Vogue, care a fost prezentată vineri pe site-ul publicaţiei, Kim Kardashian apare îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, iar Kanye West este fotografiat în plan secund, cu mâinile în jurul taliei logodnicei sale. Fotografia, realizată de Annie Leibovitz, este o aluzie la nunta celor doi, care va avea loc la Paris, pe 24 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Actorul James Franco a postat parodia copertei Vogue pe platforma Instagram, imaginea cu el şi cu Seth Rogen îmbrăţişaţi fiind însoţită de comentariul: "Seth, te iubesc, ticălosule!".
Reacţia fanilor celor doi actori a fost peste orice aşteptări, aceştia făcând comentarii pline de entuziasm, precum "Doamne, ce cuplu reuşit!" şi "O fotografie de copertă mult mai bună".
Nu este pentru prima dată când James Franco şi Seth Rogen i-au parodiat pe Kanye West şi Kim Kardashian. În noiembrie, cei doi actori au parodiat videoclipul melodiei lui Kanye West, "Bound 2", în care rapperul apare în ipostaze îndrăzneţe alături de logodnica sa.
De asemenea, seria parodiilor la adresa copertei Vogue cu Kanye West şi Kim Kardashian a continuat cu celebrul cuplu Kermit şi Miss Piggy din serialul "Păpuşile Muppets". Kermit şi Miss Piggy au apărut, la rândul lor, pe coperta revistei "Vague", pozând în aceleaşi ipostaze cu Kim Kardashian-Kanye West.
"Kermit şi cu mine suntem onoraţi să apărem pe coperta revistei Vague drept cel mai celebru cuplu din univers (sunteţi totuşi surprinşi?)", a comentat Miss Piggy, după ce a distribuit fotografia pe reţeaua de socializare Facebook, făcând aluzie la subtitlul apărut pe coperta Vogue: "Cel mai discutat cuplu al momentului/ World’s Most Talked About Couple".
Fotografia cu Miss Piggy şi Kermit a apărut în contextul premierei celui mai recent film cu păpuşile Muppets, "Muppets Most Wanted", care a fost lansat în Statele Unite pe 21 martie, în aceeaşi zi cu numărul din aprilie al ediţiei americane a revistei Vogue.
Revista Vogue, considerată un etalon al stilului, se află în centrul unui scandal în SUA, după ce a fost făcut public faptul că vedeta de televiziune Kim Kardashian şi rapperul Kanye West au apărut pe coperta ediţiei din aprilie a versiunii americane a celebrei publicaţii.
James Franco a interpretat rolul principal în filmul regizat de Danny Boyle "127 Hours", pentru care a fost nominalizat, în 2011, la premiile Oscar. Actorul american a putut fi văzut şi în "Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love", "Milk - Preţul curajului", "Crazy Night", "Planeta Maimuţelor: Invazia", dar şi în rolul Harry Osbourne din trilogia "Omul Păianjen/ Spiderman".
Actorul şi scenaristul canadian Seth Rogen, considerat copilul-minune al comediei americane, şi-a început cariera făcând stand-up comedy, apoi s-a lansat cu filmul "Virgin la 40 de ani/ The 40-Year-Old Virgin". Ca urmare a acestui succes, au urmat roluri în filmele "Un pic însărcinată/ Knocked Up", "Donnie Darko", "Doar tu şi eu. Al treilea e în plus/ You, Me, and Dupree", "Fii pe fază şi raportează!/ Observe and Report" şi "Viespea verde 3 D/ The Green Hornet".
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe