Prima pagină » Life-Inedit » Jennifer Aniston şi Justin Theroux s-au căsătorit la Los Angeles – FOTO

Jennifer Aniston şi Justin Theroux s-au căsătorit la Los Angeles – FOTO

Actriţa Jennifer Aniston, una dintre vedetele serialului "Prietenii tăi/ Friends", s-a căsătorit cu iubitul ei, actorul Justin Theroux, în reşedinţa din Los Angeles a cuplului, în cadrul unei ceremonii secrete, care a luat prin surprindere presa americană, dar şi pe mulţi dintre oaspeţii celor doi.

Publicaţiile americane People şi Us Weekly, citând mai multe surse, au anunţat, joi, că Jennifer Aniston şi Justin Theroux, care au o relaţie de patru ani, au schimbat jurămintele de credinţă în faţa unui număr de 70 de rude şi prieteni apropiaţi, în reşedinţa lor din cartierul Bel-Air din Los Angeles, miercuri, informează Reuters.

Agenţii de presă ai celor doi actori nu au confirmat deocamdată această informaţie. Totuşi, site-ul TMZ.com a publicat deja o serie de fotografii care prezentau o scenă, un ring de dans amenajat în grădina cuplului, alături de mai multe mese, dar şi o imagine cu un tort de mari dimensiuni care era transportat în interiorul vilei.

„Invitaţilor li s-a spus că era o petrecere organizată pentru ziua de naştere a lui Justin. Jennifer şi Justin au vrut să îşi surprindă invitaţii şi invitaţii au fost cu siguranţă surprinşi”, afirmă revista People, citând o sursă din anturajul cuplului.

„Jen a fost foarte bună în ceea ce priveşte ţinerea în secret a planurilor de căsătorie. Doar confidenţii ei erau la curent cu faptul că acea petrecere era de fapt o nuntă-surpriză”, a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit publicaţiilor People şi Us Weekly, printre invitaţii prezenţi la această nuntă-surpriză s-au aflat actriţa Lisa Kudrow – colegă cu Aniston în distribuţia serialului „Friends”, prezentatoarele TV Ellen DeGeneres şi Chelsea Handler, prezentatorul radio-TV Howard Stern şi actriţa britanică Emily Blunt.

Aceasta este prima căsătorie pentru Justin Theroux şi cea de-a doua pentru Jennifer Aniston.

Jennifer Aniston, în vârstă de 46 de ani, a fost căsătorită cu celebrul actor american Brad Pitt, de care a divorţat în 2005, după apariţia în presa hollywoodiană a unor informaţii potrivit cărora acesta a înşelat-o cu o altă actriţă celebră de la Hollywood, Angelina Jolie. În cele din urmă, Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în august 2014.

Jennifer Aniston l-a cunoscut pe Justin Theroux, scenaristul filmului „Tropic Thunder” – care va împlini vârsta de 44 de ani săptămâna viitoare – în anul 2008. Cei doi actori s-au logodit în anul 2012.

Aniston a devenit cunoscută datorită personajului Rachel Green din serialul de comedie „Friends” difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actriţa americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace şi în filme pentru marele ecran, cum ar fi comediile romantice „Dumnezeu pentru o zi” (2003), „Rutina, bat-o vina” (1999), „Surpriză: Vine Polly!” (2004) şi „Despărţiţi, dar împreună” (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul „Fără control” (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.

După divorţul de Brad Pitt, Jennifer Aniston a avut mai multe relaţii de scurtă durată, printre altele cu actorul Vince Vaughn, modelul britanic Paul Sculfor şi cântăreţul John Mayer.

Actorul Justin Theroux s-a remarcat în câteva lungmetraje importante, precum „American Psycho”, „Calea Misterelor/ Mulholland Drive”, „Zoolander Manechinul”, „Furtuna tropicală/ Tropic Thunder” şi „Iron Man – Omul de oţel 2”. În prezent, Justin Theroux joacă în serialul „Cei rămaşi/ Leftovers”, care este difuzat de reţeaua de televiziune HBO.