Jennifer Lopez, afectată de despărţire? A plâns pe scenă când a cântat o piesă despre foştii ei parteneri de viaţă – VIDEO

Publicat: 24 10. 2011, 11:21
Actualizat: 06 11. 2012, 18:32

Voi cânta ultimul cântec despre dragoste pe care l-am compus”, a declarat în faţa spectatorilor Jennifer Lopez – care s-a despărţit recent de soţul ei Marc Anthony -, înainte de a interpreta o versiune acustică a hit-ului ei „If You Had My Love”. „Multe lucruri s-au schimbat de atunci”, a adăugat artista.

Jennifer Lopez, în vârstă de 42 de ani, a interpretat apoi piesa „Until It Beats No More”, în timp ce dansatorii din trupa ei prezentau o coregrafie specială, portretizând-o, prin dans, pe artista americană şi pe unii dintre foştii ei soţi sau parteneri de viaţă. O dansatoare care semăna foarte mult cu Lopez a dansat cu alţi dansatori care semănau cu P. Diddy, Cris Judd şi Ben Affleck , informează people.com.

Ultimul cuplu de dansatori a repetat coregrafia dansului realizat de Jennifer Lopez şi Marc Anthony pe scena emisiunii „American Idol”, în luna mai, cu doar câteva săptămâni înainte de a-şi anunţa despărţirea.

După acest dans, Jennifer s-a adresat din nou publicului, spunând: „Am făcut o călătorie în memorie” – iar apoi a început să plângă pe scenă, în aplauzele spectatorilor.

Însă artista nu a avut parte doar de momente de tristeţe cu ocazia acestui show. O fotografie a gemenilor ei – Max şi Emme, în vârstă de trei ani şi jumătate – a fost proiectată pe scenă, iar artista a declarat la final: „Există dragoste – iar apoi, există din nou dragoste”.

Căsătoria cu Marc Anthony a reprezentat cel de-al treilea mariaj pentru Jennifer Lopez, nunta având loc în secret, la doar cinci luni după ce cântăreaţa s-a despărţit de actorul Ben Affleck. Ea a mai fost căsătorită cu ospătarul cubanez Ojani Noa, din februarie 1997 până în ianuarie 1998. După o relaţie de câţiva ani cu rapperul Sean Combs (P. Diddy), Lopez s-a căsătorit cu dansatorul Cris Judd, de care a divorţat în iunie 2002, după o căsătorie ce a durat 10 luni.