„Cred că o parte a interpretării presupune să stai liniştit, să nu faci prea mult şi, pur şi simplu, să laşi situaţia să evolueze„, a declarat el.
Actorul, în vârstă de 72 de ani, a câştigat un Oscar pentru modul în care i-a dat viaţă personajului Hannibal Lecter din „Tăcerea Mieilor” (1991).
În prezent, Hopkins joacă în remake-ul thrillerului din 1941 „The Wolfman”, alături de Benicio Del Toro.
„Este vorba de a rezista tendinţei de a forţa”, a declarat actorul, care crede că abordarea sa rezervată în ceea ce priveşte personajele negative l-a ajutat să-şi îmbunătăţească performanţele.
„Este foarte dificil pentru un actor să fie rezervat, pentru că vrei să fii un pic demonstrativ. Dar cred că, cu cât eşti mai puţin demonstrativ, cu atât rolul iese mai bine”, a spus el.
Personajul Hannibal Lecter a fost desemnat pe primul loc în topul personajelor negative din istoria filmului de către American Film Institute, devansându-i pe Darth Vader („Războiul stelelor”) sau pe Vrăjitoarea cea rea din Vest din „Vrăjitorul din Oz”.
Anthony Hopkins interpretează şi rolul lui Odin în „Thor”, versiunea filmată de Kenneth Branagh a unei cărţi de benzi desenate Marvel.