John Fogerty cere despăgubiri foştilor colegi de la Creedence Clearwater Revival - VIDEO

John Fogerty, membru fondator al formaţiei Creedence Clearwater Revival, le-a intentat un proces civil foştilor săi colegi de trupă, pentru nerespectarea contractului privind folosirea de către aceştia a numelui Creedence Clearwater Revisited, informează rollingstone.com.

Urmărește
745 afișări
Imaginea articolului John Fogerty cere despăgubiri foştilor colegi de la Creedence Clearwater Revival - VIDEO

John Fogerty cere despăgubiri foştilor colegi de la Creedence Clearwater Revival (Imagine: HEPTA)

În cererea sa, depusă la un tribunal din California, Fogerty susţine că basistul Stu Cook şi toboşarul Doug Clifford - care activează în prezent în grupul Creedence Clearwater Revisited - nu i-au plătit drepturile pentru folosirea compoziţiilor sale muzicale şi nici partea care îi revine din încasările de pe urma turneelor şi a vânzării de obiecte promoţionale, începând cu luna decembrie 2011.

În anul 2001, părţile ajunseseră la un acord privind numele Creedence Clearwater Revisited, precum şi asupra preluării cântecelor Creedence Clearwater Revival, însă, în revendicarea sa, Fogerty susţine că ceilalţi doi membri supravieţuitori ai legendarei trupe swamp rock nu au respectat înţelegerea.

În plus, acordul prevedea ca numele Creedence Clearwater Revisited să poată fi folosit doar în situaţia în care Stu Cook şi Doug Clifford se află în acelaşi timp pe scenă.

"Oamenii care vin la spectacolele mele ştiu că mă vor asculta cântând piesele pe care le-am scris şi înregistrat în cele patru decenii ale carierei mele", declara Fogerty în decembrie 2014.

În aceeaşi lună, văduva chitaristului Tom Fogerty, fratele lui John, împreună cu Stu Cook şi Doug Clifford au depus o plângere legală împotriva acestuia, pentru "ameninţare cu proces".

"Deşi domnul Fogerty îşi anunţă fericit renaşterea în presă, în mod repetat, avocaţii săi ne ameninţă cu procese şi ne cer să facem concesiuni nerezonabile privind drepturile noastre. Această situaţie ne-a făcut să anticipăm un posibil proces intentat de el", potrivit declaraţiei emise de membrii Creedence Clearwater Revisited de la acel moment.

John Fogerty, în vârstă de 70 de ani, promite că "întreaga poveste va fi spusă" în biografia sa viitoare, "Fortunate Son: My Life, My Music", care va fi lansată pe 6 octombrie. Turneul "1969", pe care Fogerty l-a început anul trecut, va fi reluat miercuri, la Hollywood Bowl din Los Angeles.

Formaţia americană rock Creedence Clearwater Revival a activat între anii 1967 şi 1972, lansând şapte albume de studio, în formula John Fogerty (voce şi chitară), Tom Fogerty (chitară ritmică), Stu Cook (bas) şi Doug Clifford (tobe). Tom Fogerty a părăsit trupa în 1971, iar ceilalţi trei membri au rămas împreună pentru doar un an. Tom Fogerty a decedat în 1990, din cauza unor complicaţii medicale, provocate de SIDA.

Grupul a fost introdus în Rock And Roll Hall Of Fame în 1993, iar revista Rolling Stone l-a plasat pe locul 82 în topul celor mai mari 100 de artişti din toate timpurile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici