- Home
- Life-Inedit
- PARIS, (05.02.2013, 17:37)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
John Galliano a dat în judecată casa Dior. Care este motivul
Designerul John Galliano, căzut în dizgraţie după proferarea unor insulte rasiste, i-a dat în judecată pe directorii casei de modă Dior, pe care îi acuză de concediere abuzivă.
Urmărește
420 afișări
John Galliano (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Celebrul designer a fost condamnat pentru abuzuri rasiste, după ce a proferat o serie de insulte antisemite la adresa unui cuplu, într-o cafenea din Paris, în februarie 2011.
Acel incident l-a costat locul de muncă - designer principal al casei Christian Dior - şi funcţia de conducere pe care o ocupa în consiliul de administraţie al casei Galliano, ale cărei acţiuni sunt deţinute în majoritate de casa Dior.
John Galliano s-a prezentat la o audiere ce a avut loc luni, la Tribunalul pentru conflicte de muncă din Paris, iar avocaţii lui au declarat în justiţie că renumitul designer nu ar fi trebuit să fie concediat de casa Dior, întrucât în acea perioadă el se confrunta cu o dependenţă acută de alcool si de medicamente eliberabile pe bază de reţetă, informează contactmusic.com.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Cum a ajuns Crin Antonescu să fie candidatul comun al partidelor proeuropene la Preşedinţie
-
Crin Antonescu, despre eventuala preluare de către Bolojan a preşedinţiei interimare: Nu ar fi rău
-
Germania investighează breşele de securitate după tragedia de vineri
Această audiere preliminară a fost considerată o mare victorie de avocaţii lui Galliano, după ce judecătorii francezi au decis să analizeze cazul, în loc să îl transfere spre o instanţă superioară, aşa cum ar fi dorit avocaţii casei Dior.
Citeşte şi:
Galliano a fost dat afară de la propria companie
Directorii casei Dior au de acum la dispoziţie un interval de 15 zile pentru a accepta hotărârea iniţială sau pentru a face recurs.
De la concedierea lui de la Dior, în martie 2011, Galliano a creat doar rochia de mireasă a lui Kate Moss. Tot în această perioadă au mai circulat zvonuri cu privire la numirea sa ca director de creaţie al proaspăt relansatului brand Schiaparelli, informaţia fiind imediat infirmată. Cert este că, din 2011 şi până în prezent, John Galliano s-a luptat cu dependenţa de alcool, somnifere şi Valium, vicii care au stat, de altfel, la baza scandalului iscat de acesta într-un restaurant din Paris, când a proferat o serie de injurii cu caracter antisemit la adresa unui cuplu prezent în local.
"Sunt un alcoolic", a spus atunci Galliano pentru WWD. "Am fost la dezintoxicare în ultimii doi ani. După ce mai mulţi ani m-am luptat să nu beau niciun pic, am căzut din nou în capcanele viciului. Am spus şi am făcut lucruri care i-au rănit pe alţii, mai ales pe membrii comunităţii evreieşti. Mi-am exprimat regretul profund, în particular şi public, pentru toate aceste neajunsuri pe care le-am generat şi voi continua să îmi prezint scuzele. Voi încerca în continuare să îmi reabilitez imaginea în ochii celor pe care i-am rănit", a continuat acesta.
John Galliano este considerat şi în prezent unul dintre cei mai talentaţi şi creativi designeri ai tuturor timpurilor. Show-rile sale de modă, atât pentru brandul omonim, cât şi pentru Dior, erau celebre pentru frumuseţea lor teatrală, fiind ele însele o poveste în sine.
Citeşte şi:
Galliano îl adoră pe Hitler - VIDEO
Recent, Galliano şi-a anunţat revenirea pe podiumuri cu o prezentare la Săptămâna Modei de la New York (7 - 14 februarie). Înainte de prezentarea de la New York, Galliano a locuit, pentru trei săptămâni, în studioul newyorkez al designerului Oscar de la Renta.
"Îi sunt recunoscător lui Oscar mai mult decât pot exprima în cuvinte pentru faptul că m-a invitat să petrec ceva timp alături de el în studioul său de creaţie, care este atât de primitor. Susţinerea şi încrederea lui în mine mă emoţionează profund", a mai Galliano.
Deşi De la Renta a respins ideea că această mişcare face parte din planurile sale de a-l angaja pe Galliano ca succesor, în cazul în care va decide să se retragă, el a salutat orice impuls creativ pe care designerul şi l-ar manifesta.
"Cât lucrez la o nouă colecţie, am toţi asistenţii lângă mine. Nu sunt un singuratic. Ascult pe toată lumea. Mi-aş dori şi ca Fecioara Maria să se aşeze alături de mine. Îmi place să fiu înconjurat de oameni", a spus De la Renta.
Totodată, Liga Antidefăimare - o organizaţie care luptă împotriva antisemitismului - a salutat decizia lui John Galliano de a reveni la designul vestimentar.
"Credem că indivizii îşi pot schimba atât sufletul, cât şi mintea, atât timp cât demonstreză că se căiesc cu adevărat. Domnul Galliano a lucrat din greu la îmbunătăţirea imaginii şi şi-a dedicat o mare parte din timp cercetând, citind şi învăţând despre răul pe care îl reprezintă antisemitismul şi bigotismul. În toată această perioadă de recuperare, el s-a întâlnit cu reprezentanţii noştri, cu diferite ocazii. Şi-a asumat întreaga vină pentru remarcile anterioare şi a înţeles că vorbele jignitoare nu au ce căuta în societatea noastră", a spus Abraham H. Foxman, directorul ligii.
În februarie 2011, designerul John Galliano, pe atunci director de creaţie al casei Dior, a strigat "Îl iubesc pe Hitler!", pe când se afla în barul La Perle, din Paris. Afirmaţia lui a provocat o reacţie negativă din partea unei doamne de la o masă alăturată. Iar pentru că aceasta a încercat să-l tempereze, creatorul a izbucnit şi mai tare: "Oamenii ca tine ar trebui să fie morţi. Mamele voastre, strămoşii voştri, toţi ar fi trebuit să fie gazaţi".
Afirmaţiile lui care au stârnit un adevărat val de reacţii negative în presa din toată lumea şi în rândul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului au dus la înlăturarea sa din funcţia de director de creaţie al casei Dior. Printre cei care şi-au exprimat totala dezaprobare în legătură cu afirmaţiile lui Galliano a fost şi actriţa Natalie Portman, care are origini evreieşti.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe