Johnny Depp a declarat că a avut întotdeauna "rezerve" faţă de rolul Pancho Villa

Johnny Depp a declarat că s-a simţit jenat atunci când regizorul Emir Kusturica i-a propus să interpreteze rolul lui Pancho Villa, deoarece actorul nu are origini hispanice.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Johnny Depp a declarat că a avut întotdeauna "rezerve" faţă de rolul Pancho Villa

Johnny Depp a declarat că a avut întotdeauna "rezerve" faţă de rolul Pancho Villa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Johnny Depp trebuia să interpreteze rolul Pancho Villa, într-un film despre revoluţionarul mexican pe care regizorul Emir Kusturica trebuia să îl filmeze la începutul acestui an.

Întrebat de reporterii francezi despre stadiul în care se află acest proiect cinematografic, care părea sigur în 2009, Johnny Depp a declarat: "Nu se ştie prea bine, am mai vorbit despre acest lucru. Am avut întotdeauna anumite rezerve faţă de un rol care-mi cere să întruchipez un erou naţional al Mexicului, un personaj minunat, incredibil, deşi eu nu sunt hispanic".

"Am avut mereu sentimentul că acest film ar trebui făcut cu un actor mexican (...) Nu am mai discutat de destul mult timp despre acest proiect cu Emir Kusturica. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu acest proiect", a adăugat actorul american.

Johnny Depp a acordat acest scurt interviu luni, în timp ce se afla la hotelul Meurice din Paris pentru a promova cel mai recent film al său, "The Tourist", în care joacă alături de Angelina Jolie. Filmul va fi lansat, vineri, şi pe ecranele din America de Nord.

În 2009, presa internaţională afirma că Emir Kusturica ezita în a-i încredinţa rolul Pancho Villa (1878 - 1923) lui Johnny Depp sau actorului spaniol Javier Bardem. Filmul, care ar trebui să o aibă în distribuţie şi pe actriţa mexicană Salma Hayek, urma să fie realizat în Mexic, dar şi în Spania, în apropiere de Granada.

Având la bază un roman de James Carlos Blake, intitulat "The Friends of Pancho Villa", acest film spune povestea banditului mexican devenit ulterior general, "prin intermediul ochilor prietenilor şi ai femeii pe care acesta o iubea", a declarat Kusturica.

Pancho Villa a mai fost interpretat de Antonio Banderas, Telly Savalas şi chiar de el însuşi, în filmul din 1914 intitulat "The Life of General Villa", produs de D.W. Griffith.

Johnny Depp, care a jucat în filme precum "Edward - Mâini de Foarfecă/ Edward Scissorhands" (1990), "Arizona Dream" (1993) şi "Don Juan de Marco" (1995), a devenit foarte popular datorită rolului Jack Sparrow din seria "Piraţii din Caraibe", partitură pentru care, a mărturisit acesta, s-a inspirat din personalitatea chitaristului Keith Richards, al trupei Rolling Stones. Nominalizat de trei ori la Oscar, Depp a obţinut un Glob de Aur pentru rolul din "Sweeney Todd - Bărbierul diabolic din Fleet Street", în 2008.

Emir Kusturica este dublu câştigător la Cannes, el primind prestigiosul Palme d'Or pentru peliculele "Tata în călătorie de serviciu" (1986) şi "Underground" (1995). Filmul său de debut, "Do You Remember Dolly Bell?", a câştigat primul său mare premiu, Leul de Argint, la Veneţia. În 1998, el a câştigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia, cu "Pisică albă, pisică neagră/ Black Cat, White Cat", o scandaloasă comedie despre ţigani. Cel mai recent film al său, "Maradona by Kusturica", este un lungmetraj documentar, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu "Dumnezeul fotbalului", Diego Maradona.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici