Johnny Depp şi Brad Pitt, implicaţi într-o dispută. Ambii vor să închirieze aceeaşi vilă

Johnny Depp şi Brad Pitt sunt implicaţi într-o dispută pe teme imobiliare, întrucât cei doi actori americani doresc să închirieze aceeaşi reşedinţă din Marea Britanie, în acest an, în perioada în care vor filma, în acelaşi timp, pentru două proiecte cinematografice.

Urmărește
821 afișări
Imaginea articolului Johnny Depp şi Brad Pitt, implicaţi într-o dispută. Ambii vor să închirieze aceeaşi vilă

Johnny Depp (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ambii actori au închiriat în trecut acea reşedinţă, aflată în comitatul Surrey, şi amândoi au apreciat perioada petrecută în vila respectivă, informează thesun.co.uk.

"Familiile lor se simt confortabil acolo şi au apreciat intimitatea şi cadrul natural pe care le oferă acea proprietate", a declarat o sursă.

Potrivit aceleiaşi surse, reşedinţa este suficient de mare pentru a putea să găzduiască ambele familii în acelaşi timp.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Actor versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene - mai ales în franciza "Piraţii din Caraibe", "Chocolat", "Donnie Brasco" -, dar şi în producţii independente, precum recentul "Jurnalul unui iubitor de rom" şi, mai ales, în colaborările sale cinematografice cu regizorul Tim Burton - "Edward Mâini-de-foarfece", "Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow", "Corpse Bride/ Mireasa moartă", "Alice în Ţara Minunilor" şi "Umbre întunecate/ Dark Shadows".

Brad Pitt este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur şi alte trei nominalizări la aceste premii prestigioase, dar şi patru nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele "Strania poveste a lui Benjamin Button", "Armata celor 12 maimuţe", şi "Moneyball" (cel mai bun rol principal şi cel mai bun lungmetraj). Angelina Jolie şi Brad Pitt, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună din 2005 şi au şase copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici