Mai sunt doar câteva zile până când „Hollywood Vampires” aka Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry, acompaniaţi de Robert DeLeo & Matt Sorum vor susţine pe scena de la Romexpo un show unic, în pur stil american.
Formaţia a aterizat deja la Bucureşti şi este foarte curioasă să descopere România. Johnny Depp a ţinut să transmită personal un mesaj către fani, pe care îi aşteaptă în număr cât mai mare la concertul de pe 6 iunie.
Mesajul superstarului american
Biletele pentru concertul Hollywood Vampires se pot achiziţiona în continuare din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor şi au preţuri cuprinse între 169 lei şi 459 lei. Biletele vor fi disponibile şi la casa de bilete situată la intrarea în spaţiul de concert.
Hollywood Vampires au ales doar 5 ţări europene în care să concerteze anul acesta, printre care şi România, show-ul de la Bucureşti fiind singurul din estul Europei. Formaţia vine la noi în acelaşi an în care a cucerit scena premiilor Grammy, acolo unde i-au adus un tribute lui Lemmy Kilmister, frontmanul trupei Motorhead.
Trupa a luat fiinţă în urmă cu 3 ani, când Alice Cooper, împreună cu bunii săi prieteni, Johnny Depp şi Joe Perry, s-au întâlnit şi au decis să ducă mai departe stindardul spiritual al clubului „Hollywood Vampires”, interpretând piesele colegilor de breaslă care nu se mai află printre noi, dar care vor trăi veşnic graţie moştenirii culturale şi muzicale pe care au lăsat-o.
Pe 6 iunie, porţile se vor deschide la ora 18:00, iar DJ Hefe va încălzi atmosfera până la începerea show-ului trupei „Robin and the Backstabbers” de la ora 19:30. La ora 21:00 este programată intrarea spectaculoasă în scena a supergrupului „Hollywood Vampires”.
Intrarea se va face pe la poarta C din bulevardul Expoziţiei.
Citeşte şi: Alice Cooper, plimbare pe străzile din Bucureşti. El şi prietena sa au făcut cumpărături, fără gărzi de corp – FOTO
Citeşte şi: Concert Maroon 5 în Piaţa Constituţiei, pe 5 iunie: Antonia şi Les Elephants Bizzares, în deschidere – VIDEO
Citeşte şi: Tom Hanks recomandă filmul românesc „Chuck Norris vs. Communism”: „Un film poate schimba lumea” – VIDEO
Citeşte şi: Kit Harington (Jon Snow) şi-a dat barba jos pentru rolul din piesa de teatru „Doctor Faustus” – VIDEO