Joia Mare: Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină, cea la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii numită şi Euharistia, rugăciunea din gradina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În această zi îţi este interzis să faci mai multe lucruri, scrie crestinortodox.ro.

Urmărește
19622 afișări
Imaginea articolului Joia Mare: Tradiţii şi obiceiuri. Ce nu ai voie să faci în această zi

Joia Mare. Tradiţii şi obiceiuri (Imagine Ciprian Sterian / Mediafax Foto)

Joia Mare mai este cunoscută drept Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse, informează crestinortodox.ro.

Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: "Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate".

În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi.

Din bătrâni se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.

Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit. Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud aici se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă.

În tradiţia populară Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Trdiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.

În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele. Se crede ca ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos. 

În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor - un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.

În Joia Mare, nu se fac sub nicio formă parastase.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici