Pamela Anderson şi Rick Salomon, în vârstă de 39 de ani, protagoniştii unora dintre cele mai celebre înregistrări video pornografice cu vedete, care au fost postate pe internet, s-au căsătorit la Las Vegas, pe 6 octombrie. Ambii se află la a treia căsătorie.
În dosarul de divorţ depus vineri la un tribunal din Los Angeles, Anderson, în vârstă de 40 de ani, citează ca motiv de divorţ "diferenţe ireconciliabile".
Luni, însă, Anderson a scris pe site-ul său de internet un mesaj laconic: "Încercăm să ne rezolvăm problemele".
Purtătorul de cuvânt al actriţei de origine canadiană a refuzat să comenteze subiectul.
Înfocată apărătoare a drepturilor animalelor, Pamela Anderson a fost căsătorită cu Tommy Lee, toboşarul trupei de rock Motley Crüe, în perioada 1995 – 1998. Cei doi au împreună doi fii. Anderson şi Lee au apărut în nişte înregistrări video pornografice foarte vizionate pe internet. Cel de-al doilea soţ al Pamelei a fost cântăreţul Kid Rock, pe numele real Robert James Ritchie, în vârstă de 36 de ani, de care a divorţat anul trecut, după doar patru luni de căsătorie.