Potrivit publicaţiei Houston Chronicle, poliţia locală a împrăştiat vineri seară „un public vesel şi respectuos” care se adunase să vadă cel mai recent videoclip al rapperului Kanye West la Capela Rothko din Houston, informează rollingstone.com.
Potrivit aceleiaşi publicaţii, poliţiştii au tras pe peluza din faţa capelei mai multe automobile cu sirenele şi semnalele luminoase aprinse, ameninţându-i pe spectatori că vor fi arestaţi pentru încălcarea unei proprietăţi private.
Kanye West a lansat single-ul „New Slaves” săptămâna trecută şi a proiectat videoclipul acestei piese pe faţadele a 66 de clădiri din lumea întreagă. Rapperul american a anunţat o serie de noi proiecţii pentru vineri seară, inclusiv în trei zone din oraşul Houston.
Houston Chronicle susţine că nici celelalte două proiecţii din Houston nu au mai avut loc aşa cum era programat: proiecţia de la Biblioteca Centrală a fost oprită din cauza „unor probleme tehnice”, iar proiecţia care ar fi trebuit să aibă loc la George Bush Monument nu s-a mai concretizat.
Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. „Watch the Throne”, cel mai recent album al său, compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011.