Kate Moss a închis două oraşe pentru a se asigura că nunta ei va decurge bine

Kate Moss, care se căsătoreşte, vineri, cu rockerul Jamie Hince, din trupa The Kills, a restricţionat accesul în două orăşele din Cotswolds, sud-vestul Angliei, şi le-a trimis invitaţilor săi permise speciale de acces, sperând astfel că nunta sa va decurge bine.

Urmărește
269 afișări
Imaginea articolului Kate Moss a închis două oraşe pentru a se asigura că nunta ei va decurge bine

Kate Moss a închis două oraşe pentru a se asigura că nunta ei va decurge bine (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Kate speră că închiderea celor două oraşe îi va impiedica pe cei neinvitaţi să apară la nunta ei", a declarat o sursă apropiată vedetei.

Invitaţii lui Kate Moss vor fi nevoiţi să le arate celor care asigură paza evenimentului permisele de acces. Localnicii au primit, de asemenea, permise de acces, astfel încât să fie liberi să plece sau să intre în oraş, informează thisislondon.co.uk.

Deşi cuplul intenţionase iniţial să se căsătorească în Oxfordshire, sud-estul Angliei, unde Kate are o casă, top modelul în vârstă de 37 de ani a decis să aleagă un alt loc, deoarece nu era sigură că cei 400 de invitaţi vor încăpea confortabil.

Totuşi, invitaţii la nunta lui Kate s-ar putea să fie surprinşi de primirea organizată pentru ei, în condiţiile în care top modelul ar fi angajat mai mulţi travestiţi care îi vor însoţi pe invitaţi până la locul în care va avea loc nunta.

Informaţia a fost furnizată de unul dintre invitaţii la nuntă. Aceeaşi sursă a mai dezvăluit că top modelul a angajat şi bărbaţi musculoşi care vor fi prezenţi la petrecere cu bustul gol, având tatuaje false cu numele şi chipurile ei şi al lui Jamie pe spate şi pe piept. Kate şi-ar dori ca invitaţii să-şi facă poze cu aceşti bărbaţi.

Petrecerea va mai include reprezentaţii neobişnuite pentru distracţia invitaţiilor, precum cele oferite de un gimnast la trapez şi un grup de cântăreţi la cimpoi.

"Va exista şi un pahar uriaş de şampanie în care o femeie goală va dansa învăluită în fum roz", a mai spus sursa citată, pentru Daily Star.

La dispoziţia invitaţilor vor fi puse diverse costumaţii, cu pălării, peruci şi mustăţi false.

Kate Moss, celebră pentru modurile neobişnuite de a petrece, şi Jamie Hince au trimis de curând invitaţilor lor lista cu cadourile pe care şi le doresc, ce include 14 scrumiere de cristal, care costă fiecare 240 de lire sterline, şi cutii cu şampanie Louis Roederer Cristal din 2002, la preţul de 1.833 de lire sterline.

Printre articolele mai ieftine se numără o masă gelatinoasă în formă de iepure, la preţul de 35 de lire sterline.

Kate Moss, în vârstă de 37 de ani, şi Jamie Hince, solistul trupei The Kills, şi-au anunţat logodna în luna februarie, după o relaţie care durează de peste patru ani. Potrivit presei britanice, Lila Grace, fetiţa în vârstă de opt ani pe care modelul britanic o are din relaţia ei anterioară cu editorul Jefferson Hack, va fi domnişoara de onoare principală la această nuntă. Celebrul top model Naomi Campbell şi actriţa Sadie Frost vor fi celelalte două domnişoare de onoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici