Kim Kardashian şi-a botezat fiica în Ierusalim

Starleta americană Kim Kardashian şi rapperul Kanye West şi-au botezat fiica, North West, luni, într-o ceremonie religioasă care a avut loc într-o veche biserică armenească din Ierusalim, ce datează din secolul al XII-lea, informează Reuters.

Urmărește
611 afișări
Imaginea articolului Kim Kardashian şi-a botezat fiica în Ierusalim

Kim Kardashian şi-a botezat fiica în Ierusalim (Imagine: Hepta)

Zeci de admiratori au înconjurat automobilul 4x4 care îi transporta spre acea biserică pe Kim Kardashian, rapperul Kanye West, fiica lor în vârstă de 22 de luni şi Khloe, una dintre surorile lui Kim. Rapperul şi fiica lui erau îmbrăcaţi în alb, în timp ce Kim Kardashian a purtat o rochie lungă în nuanţe maro şi bej.

Presa internaţională afirmă că vedeta de televiziune şi soţul ei vor merge în continuare în Iordania, după această ceremonie de botez organizată în Catedrala Sf. Iacob din Ierusalim, o biserică redecorată în secolul al XVIII-lea cu dale albastre şi albe de mai mulţi artişti armeni.

Vedetele americane au ajuns în Israel luni, după un sejur de cinci zile în Armenia, ţara natală a familiei Kardashian. Vineri, Kim Kardashian a depus o coroană de flori la un mausoleu din Erevan ridicat în memoria numeroşilor armeni care au fost ucişi de forţele militare ale Imperiului Otoman în 1915.

Premierul armean Hovik Abrahamyan a lăudat contribuţia cuplului american la "recunoaşterea internaţională şi condamnarea genocidului armean".

Turcia, o ţară musulmană, a recunoscut faptul că mulţi creştini armeni au murit în luptele din 1915, dar a negat faptul că aproximativ 1,5 milioane de armeni au fost ucişi în acel an şi respinge termenul de "genocid".

Kim Kardashian, protagonista reality show-ului "Keep Up with the Kardashians", este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013.

Kim Kardashian şi rapperul Kanye West au o relaţie din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013. Vedeta de televiziune şi rapperul american s-au căsătorit pe 24 mai 2014 la Florenţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici