Kristin Scott Thomas va fi gazda Festivalului de Film de la Cannes
Printre alte atribuţii, rolul ei constă în invitarea preşedintelui juriului din acest an al festivalului, regizorul Tim Burton, precum şi a celorlalţi membri ai juriului, să urce pe scena Palais des Festivals pentru ceremonia de deschidere a evenimentului, de pe 12 mai.
Actriţa Kristin Scott Thomas a mai deţinut o dată acest rol, în 1999, iar în acest an va fi şi gazda ceremoniei de închidere a festivalului, pe 23 mai.
Actorul francez Edouard Baer a fost prezentatorul oficial al precedentelor două ediţii ale Festivalului de Film de la Cannes.
Kristin Scott Thomas, câştigătoare a unui premiu Oscar pentru prestaţia ei din filmul „Pacientul englez”, a fost prezentă, recent, pe marile ecrane, în filmul „The Other Boleyn Girl”.