Evenimentul a făcut parte din ceremonia de marcare a Zilei Naţionale la Bruxelles.
Ceremonia a început la Primăria din Bruxelles, unde ambasadorul Ovidiu Drancă a primit o diplomă de onoare din partea asociaţiei „Prietenii lui Manneken-Pis”. Cei prezenţi – printre care ambasadorul, preşedintele Asociaţiei Manneken-Pis şi o consilieră din cadrul Primăriei din Bruxelles, au ciocnit o cupă de şampanie după care au plecat, precedaţi de o fanfară, către locul în care se află celebra statuie.
Deja îmbrăcat în costum de căluşar şi cu tricolorul legat la baza statuii, Manneken -Pis, ca de altfel întregul cortegiu, a atras atenţia trecătorilor care au făcut fotografii şi s-au amuzat. În zonă se afla şi un grup de vizitatori asiatici care au profitat de ocazie pentru a poza statuia.
Manneken -Pis are o manetă prin care se reglează jetul de apă. De obicei foarte slab, de data aceasta jetul a fost reglat la maxim, stropind la o distanţă de aproximativ 3-4 metri. Apa a fost apoi închisă. Nu s-au udat nici iţarii şi nici steagul iar ceremonia, în cadrul căreia au fost intonate imnurile celor două state, s-a încheiat cu bine.
Costumarea lui Manneken-Pis este o tradiţie locală veche şi renumită în Belgia, fiind organizată de regulă în conexiune cu evenimente politice sau culturale semnificative şi beneficiind astfel de o expunere publică de excepţie.
Manneken-Pis, care în olandeză înseamnă „Băieţelul care face pipi”, mai este cunoscut şi sub denumirea franceză „Petit Julien”. Statuia, instalată în 1618, este un simbol al oraşului Bruxelles .
Există patru legende legate de Manneken-Pis, cea mai răspândită fiind cea potrivit căreia băieţelul, prin gestul său, a stins un foc ce urma să cuprindă întregul oraş.