Potrivit publicaţiei americane New York Post, citată de dailymail.co.uk, Cruise a donat organizaţiei 2,5 milioane de lire sterline în 2006, o sumă dublă faţă de anul anterior.
Devotamentul starului din "Misiune: Imposibilă" faţă de acest cult a făcut deja obiectul unor certuri aprinse între avocaţii lui şi biograful Andrew Morton.
Potrivit unei biografii explozive a lui Tom Cruise, publicată recent în Statele Unite de Morton, fără a avea însă avizul actorului, acesta ar fi pe locul al doilea în ierarhia Bisericii Scientologice. Morton mai scrie că Suri, născută în mai 2006, este, de fapt, fiica naturală a lui Ron Hubbard. Scriitorul spune că fetiţa a fost concepută prin inseminare artificială.
Cartea oferă detalii despre procesele intentate de star unor publicaţii care l-au prezentat drept homosexual şi steril şi analizează rolul jucat de scientologie în mariajul lui cu actriţa australiană Nicole Kidman şi cu fosta iubită Penelope Cruz. Autorul asigură că Nicole Kidman vedea în biserică "a cincea roată la căruţă".
Majoritatea informaţiilor incendiare din această carte au fost dezminţite atât de actor cât şi de biserica scientologică.
Informaţiile publicate de New York Post provin dintr-o publicaţie scientologică numită Impact. Într-un articol se descrie o ceremonie care a avut loc în Florida, anul trecut, în care donatorii au fost onoraţi pentru generozitatea lor cu medalii, plăcuţe şi statuete de cristal.
Cruise a primit premiul din platină pentru o donaţie de 1,25 milioane de lire sterline, în 2004, şi unul de diamant un an mai târziu. Alături de Cruise au mai fost premiaţi actriţa Kirstie Alley, cuplul John Travolta şi Kelly Preston şi actriţa Priscilla Presley.
Cultul scientologic, promovat din plin de Tom Cruise, este considerat o sectă în mai multe ţări europene, unde a făcut şi subiectul unor condamnări judiciare.