Lara Fabian concertează în premieră la Bucureşti - VIDEO

Artista belgiană Lara Fabian, care în 25 de ani de carieră a încântat milioane de persoane din întreaga lume, va concerta, în premieră, la Bucureşti pe 17 martie 2012, la Sala Palatului, informează organizatorii, Project Events în colaborare cu European Event Services.

Urmărește
704 afișări
Imaginea articolului Lara Fabian concertează în premieră la Bucureşti - VIDEO

Lara Fabian concertează în premieră la Bucureşti

Lara Fabian sau Lara Crokaert - acesta fiind numele său real - s-a născut pe 9 ianuarie 1970 în Etterbeek (Bruxelles - Belgia). În primii cinci ani din viaţă, ea a locuit în Sicilia, pentru ca în 1975 să se reîntoarcă în ţara natală. Conturarea carierei sale, ce se va dovedi glorioasă, a început în 1978, când, de Moş Nicolae, a primit în dar de la părinţii săi un pian.

Odată ce visul său de a avea un pian s-a împlinit, Lara a început să compună primele sale melodii şi să participe la diferite concursuri de amatori. În 1986 câştiga concursul "Le Tremplin de Bruxelles", competiţie ce duce la împlinirea unui vis al tinerei artiste - înregistrarea primului său single, numit "L'Aziza".

Recunoaşterea internaţională a artistei vine doi ani mai târziu, în 1988, după participarea la Eurovision cu melodia "Croire", unde se clasează pe locul al patrulea. Primul său disc este lansat în 1991 şi este foarte apreciat, aducându-i nominalizarea la premiile Felix şi un turneu de doi ani pe tot cuprinsul Canadei.

În 1994, ea lansează al doilea album al său, "Carpe Diem", ce i-a adus de trei ori premiile Felix şi Junos (varianta Oscarurilor muzicale din Canada). În 1996, Lara Fabian devine cetăţean canadian şi este aleasă de studiourile Walt Disney să împrumute vocea sa Esmeraldei, pentru producţia "Cocoşatul de la Nôtre Dame".

Dovedeşte lumii întregi că are o voce excepţională prin interpretarea pieselor "Adagio" şi "I Will Love Again" (numărul 1 în Bilboard). Melodii ca "I Am ho I Am", "Love By Grace" şi "Quedate" se bucură de succes în Brazilia, Spania şi Portugalia. Prin melodiile compuse şi interpretate unic, tânăra artistă devine parte a istoriei muzicii pop.

Albumul cu numărul 10 este intitulat "TLFM" şi este scris şi compus în totalitate de Lara, aducând cu această ocazie un omagiu celor 12 femei, printre care se numără Nana Mouskouri, Celine Dion, Maurane, Dalida, care au ajutat-o să devină artista şi femeia de succes care este azi.

Pentru cei ce îşi doresc să o asculte live pe Lara Fabian, biletele vor fi puse în vânzare joi şi pot fi achiziţionate de la Magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald's), Librăriile Adevărul şi Eminescu, Chioşcurile Adevărul, Magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor, Staţia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online, o pot face de pe Biletoo.ro, BLT.ro, myticket.ro, biletfan.ro, bilete.ro sau ticketpoint.ro.

Preţurile biletelor sunt următoarele: 350 de lei (categoria VIP); 300 de lei (categoria I); 250 de lei (categoria II); 200 de lei (categoria III); 150 de lei (categoria IV) şi 100 de lei (categoria V).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici