- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (06.12.2011, 12:59)
Larry King: Vreau să fiu congelat
Realizatorul de televiziune american Larry King a declarat, duminică seară, într-o emisiune specială difuzată de postul CNN, că îşi doreşte să fie congelat după ce va muri.
Urmărește
322 afișări
Larry King: Vreau să fiu congelat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Vreau să fiu congelat, sperând că medicii din viitor vor descoperi motivul din cauza căruia am murit şi că mă vor readuce la viaţă", a declarat Larry King, în timpul emisiunii speciale "CNN Presents: A Larry King Special: Dinner with the Kings". Emisiunea a fost înregistrată în sufrageria vilei în care locuieşte Larry King, o fostă vedetă a postului CNN.
Declaraţia jurnalistului american în vârstă de 78 de ani i-a uluit pe colegii săi invitaţi în emisiune, printre care se aflau Russell Brand, Seth MacFarlane, Tyra Banks şi Conan O'Brien, informează people.com.
"Asta este o ştire importantă. Ţi-ar plăcea să te congeleze? După părerea mea, asta chiar că este o ştire", a declarat O'Brien.
"Este doar partea mai «ascuţită» a unui pariu", a răspuns Larry King.
Pe numele său real Larry Zeiger, "Larry The King" - aşa cum obişnuieşte să-i spună preşedintele venezuelean Hugo Chavez - s-a născut în cartierul Brooklyn din New York şi a devenit în ultimul sfert de secol una dintre cele mai celebre figuri din peisajul audiovizual american.
Începând cu prima lui emisiune transmisă de CNN în 1985, realizatorul i-a avut ca invitaţi de-a lungul anilor pe toţi preşedinţii americani, de la Gerald Ford la Barack Obama, dar şi personalităţi din numeroase alte domenii, precum Hugh Hefner, patronul grupului Playboy, pugilistul Mike Tyson şi liderul palestinian Yasser Arafat.
În ultimii ani, emisiunea sa a avut parte de o scădere a cotelor de audienţă, fiind depăşită de cele ale unor posturi concurente. Începând din ianuarie, în locul emisiunii "Larry King Live", postul CNN difuzează un program realizat şi prezentat de jurnalistul britanic Piers Morgan.
"Larry King Live" a fost introdusă recent în Guinness Book of World Records, fiind considerată cea mai lungă emisiune de televiziune moderată fără întrerupere de aceeaşi persoană şi difuzată în acelaşi interval orar.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe