Alexander McQueen şi-a lăsat averea câinilor şi apropiaţilor săi, dar şi unor asociaţii de caritate

Publicat: 27 07. 2011, 12:02
Actualizat: 09 11. 2012, 12:55

Averea sa era de circa 16 milioane de lire sterline (18,1 milioane de euro), a anunţat agenţia britanică Press Association, care a avut acces la testament.

Cei trei câini ai designerului – identificaţi sub numele de Minter, Juice şi Callum de cotidianul Daily Telegraph – au primit prin testament suma de 50.000 de lire sterline (56.700 de euro), alocată pentru a le acoperi nevoile până la moarte.

Aceeaşi sumă a fost alocată nepoţilor, nepoatelor şi celor doi angajaţi fideli din casa designerului, Marlene şi Cesar Garcia. De altfel, Cesar Garcia este acela care a descoperit corpul neînsufleţit al lui Alexander McQueen, care s-a spânzurat într-o garderobă din reşedinţa sa, după ce a luat un cocktail de cocaină, tranchilizante şi somnifere.

Cele trei surori şi cei doi fraţi ai săi au primit fiecare 250.000 de lire sterline.

Totuşi, cea mai mare parte a averii a revenit asociaţiilor de caritate preferate de artist: Battersea Dogs and Cats Home şi Centrul budist din Londra.

Lista beneficiarilor testamentului include şi Central St. Martin’s College of Art and Design din Londra, şcoala de artă unde şi-a făcut studiile Alexander McQueen.

Trupul neînsufleţit al designerului în vârstă de 40 de ani a fost descoperit în apartamentul său din Londra, pe 11 februarie, cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale, Joyce. Designerul britanic se afla sub o imensă presiune pe plan profesional şi era „copleşit de durere” pe plan personal, din cauza morţii mamei sale.

Alexander McQueen s-a sinucis la trei ani după ce prietena sa apropiată, Isabella Blow – care l-a scos din anonimat şi l-a ajutat să devină celebru – şi-a luat viaţa.

Alexander McQueen suferea de depresie, anxietate şi insomnie. Designerul britanic a mai avut câteva tentative de sinucidere ratate, iar în mai şi iunie 2009, McQueen s-a aflat la un pas de moarte, în urma unor supradoze de droguri.