Prima pagină » Life-Inedit » Jeremy Renner va juca în „Misiune: Imposibilă 4”

Jeremy Renner va juca în „Misiune: Imposibilă 4”

Actorul Jeremy Renner, starul din "The Hurt Locker", va juca alături de Tom Cruise în cel de-al patrulea film al francizei "Misiune: Imposibilă", au confirmat reprezentanţii studiourilor Paramount Pictures, informează accesshollywood.com.
Jeremy Renner va juca în

În iulie, Tom Cruise a confirmat printr-un mesaj postat pe Twitter că va reveni în această franciză, urmând să joace rolul super-spionului Ethan Hunt pentru a patra oară.

Filmările vor debuta în această toamnă, sub bagheta regizorului J.J. Abrams. Paramount Pictures intenţionează să lanseze „Misiune: Imposibilă 4” în decembrie 2011.

Jeremy Renner a fost nominalizat la ediţia din 2009 a premiilor Oscar an pentru rolul sergentului William James din lungmetrajul „The Hurt Locker”, regizat de Kathryn Bigelow. Actorul american va putea fi văzut alături de Ben Affleck şi Jon Hamm în thrillerul „The Town”, care va avea premiera în luna septembrie, dar şi în pelicula inspirată din benzile desenate „The Avengers”, ce va ajunge pe marile ecrane în 2012.

Cele trei filme ale francizei „Misiune: Imposibilă” au generat împreună încasări de peste 1,4 miliarde de dolari pe plan mondial.