Tren oprit din cauza unui butoi de bere
Deşi grevele în transportul feroviar ameninţă circulaţia în Germania, un tren a făcut o oprire neaşteptată, dintr-un motiv cu totul diferit: pentru a înlocui un butoi de bere.
Un grup de susţinători ai echipei de fotbal FC St. Pauli din Germania călătorea, sâmbătă, în "Vagonul Samba" al unui tren special care îi transporta din Leverkusen în Hamburg pentru a-şi vedea idolii. La un moment dat, suporterii au constatat că butoiul de bere pe care îl aveau în vagon s-a spart. Speriaţi de perspectiva unei călătorii fără bere, suporterii au convins conductorul să facă o oprire neprogramată în gara Wuppertal, la ora 9.20 dimineaţa.
Poliţiştii au urmărit microbiştii care s-au amestecat printre călători şi au cântat imnuri dedicate echipei favorite. Între timp, un taxi s-a grăbit să ducă butoiul atât de important pentru a fi înlocuit. După 25 de minute, noul butoi a sosit, iar trenul şi-a putut continua drumul.
"Deutsche Bahn (căile ferate din Germania – n.r.) a reacţionat repede şi într-un mod nebirocratic pentru a nu strica buna dispoziţie a călătorilor suporteri", au declarat, luni, surse din poliţia germană, adăugând că a existat o "atmosferă plăcută" printre fani cât timp au aşteptat în gară.