Casa în care a copilărit Donald Trump a fost scoasă la licitaţie
Locuinţa, care se află în Queens, New York, este vândută într-o licitaţie cu ofertă sigilată. Cumpărătorilor interesaţi li s-a cerut să depună ofertele pentru casa din cărămidă şi stuc construită în stil Tudor, până la ora 4:00, pe data de 17 ianuarie, împreună cu un depozit de 10%. Cumpărătorii nu ştiu ce alte oferte au fost înregistrate. Proprietarul actual are câteva zile la dispoziţie pentru a examina ofertele şi pentru a selecta o ofertă câştigătoare.
Aceasta nu este prima dată când locuinţa din Queens este scoasă la licitaţie. Proprietarii pe termen lung ai clădirii au planificat iniţial să scoată casa la licitaţie în data de 19 octombrie 2016, dar au decis să amâne vânzarea.
La acea dată, agenţia imobiliară Paramount Realty USA, compania care organiza licitaţia, a declarat că proprietarii au vrut să dea ofertanţilor „mai mult timp pentru a evalua proprietatea.” Amânzarea datei licitaţiei părea să fi lucrat în favoarea lor. În urma victoriei zdrobitoare a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale, a apărut o ofertă şi casa a fost vândută pentru aproape 1,4 milioane de dolari, potrivit arhivelor statului, înregistrate în New York.
Acum, noul proprietar a scos din nou casa la licitaţie – cu doar câteva zile înainte de ceremonia de învestire a lui Donald Trump din 20 ianuarie, când va deveni oficial cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
„Oferim o oportunitate de a cumpăra o locuinţă cu însemnătate istorică; cine stie cât poate să valoreze în timp?”, a declarat proprietarul actual, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea, într-un comunicat de presă din luna decembrie a anului trecut. Totuşi, actul de proprietate îl identifică pe dezvoltatorul imobiliar Micheal Davis în calitate de cumpărător, relatează CNN.
Locuinţa a fost anterior listată pe piaţa imobiliară cu o sumă totală de 650,000 de dolari.
Casa de 2,500 de metri pătraţi este situată în Jamaica Estates, un cartier bogat în Queens. Are patru băi cu facilităţi complete, o bibliotecă, un subsol şi un garaj care are capacitate pentru două autovehicule.
Pentru a participa la licitaţie, potenţialilor ofertanţi li s-a cerut să plătească 20 de dolari pentru informaţii de audit intern, printre care se numără termenii de vânzare, precum şi o copie a contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit lui Misa Haghani, patronul agenţiei imobiliare Paramount Realty USA, casa a fost construită de tatăl lui Trump.