- Home
- Life-Inedit
- LONDRA, (01.04.2014, 11:58)
- Florin Badescu
Lily Allen revine pe scenă după o absenţă de patru ani
Cântăreaţa britanică Lily Allen a anunţat luni că va reveni pe scenă în luna aprilie, la patru ani de la cel mai recent concert al ei şi cu câteva zile înainte de lansarea noului ei album.
Urmărește
160 afișări
Lily Allen revine pe scenă după o absenţă de patru ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sunt entuziasmată, biletele pentru concertul de la Shepherd's Bush Empire vor fi puse în vânzare vineri, la ora 09.00", a anunţat artista britanică, luni, pe Twitter.
Cântăreaţa va urca pe scenă pe 28 aprilie, în această sală londoneză cu 2.000 de locuri, punând astfel capăt unei pauze în carieră care a început în 2010. Lily Allen, celebră pentru piese precum "The Fear" şi "Fuck You", va cânta la sfârşitul lunii iunie şi la celebrul festival Glastonbury.
Lily Allen va lansa cel de-al treilea album din carieră, "Sheezus", pe 5 mai. Vedeta britanică şi-a pregătit revenirea pe scenă lansând în ultimele luni mai multe single-uri, inclusiv un cover după piesa trupei Keane intitulată "Somewhere Only We Know", care a ajuns pe primul loc în topul vânzărilor din Marea Britanie la sfârşitul lui noiembrie 2013.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ceasul Apocalipsei este mai aproape ca niciodată de miezul nopții. Ce înseamnă cele 89 de secunde rămase
-
Putin afirmă că Zelenski nu are dreptul de a semna niciun acord de pace cu Rusia
-
Bolojan despre interimatul prezidenţial: Există o realitate constituţională ce trebuie respectată
-
George Simion acuză „lovitura de stat” din România şi lansează atacuri la adresa UE
Extrem de afectată în 2010 de pierderea unei sarcini de şase luni, Lily Allen a renunţat la muzică în acea perioadă şi a deschis, la Londra, în colaborare cu sora ei un magazin de articole vestimentare, denumit "Lucy in Desguise".
În vârstă de 28 de ani, Lily Allen a devenit cunoscută pe scena muzicală graţie primelor două albume de studio ale sale, foarte bine primite de public şi de criticii de specialitate - "Alright, Still", lansat în 2006, şi "It's Not Me, It's You", lansat în 2009.
Citește pe alephnews.ro: Danemarca cere unitate europeană în fața presiunilor lui Trump asupra Groenlandei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
De ce s-au despărțit Vlad Huidu și Giulia Anghelescu. Ce s-a întâmplat la filmările Power Couple de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe