- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (07.07.2010, 09:22)
Lindsay Lohan a fost condamnată la 90 de zile de închisoare - VIDEO
Actriţa americană Lindsay Lohan a fost condamnată, marţi, la 90 de zile de închisoare pentru că a violat termenii regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină.
Urmărește
103 afișări
Lindsay Lohan a fost condamnată la 90 de zile de închisoare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Judecătoarea Marsha Revel de la Curtea Superioară din Beverly Hills (Los Angeles) i-a ordonat starletei să se predea pe 20 iulie. Totodată, Lohan va trebui să urmeze un program de dezintoxicare de 90 de zile după efectuarea pedepsei.
Lohan, în vârstă de 24 de ani, odată o promiţătoare tânără actriţă, s-a remarcat în ultimii ani prin comportamentul turbulent şi o viaţă plină de abuzuri. Ea a implorat-o pe judecătoare să-i mai acorde o şansă spunând că urmează cu conştiinciozitate un program de dezalcoolizare. "Nu o iau ca pe o glumă. Aceasta este viaţa mea. Aceasta este cariera mea. Este ceva pentru care am muncit toată viaţa", a pledat actriţa.
Însă judecătoarea a fost de altă părere. Lohan, care s-a internat de trei ori într-o clinică de dezintoxicare în 2007, a lipsit de la câteva şedinţe în timpul acestui program, în ultimele şase luni. Lohan a dat vina pe munca sa, dar judecătoarea a fost neînduplecată.
Acest program i-a fost impus în 2007 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină. Lohan a mai petrecut 84 de minute în închisoare în acel an, ca parte a pedepsei primite, şi apoi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
În octombrie 2009, regimul de eliberare condiţionată i-a fost extins cu un an, după ce actriţa a folosit ceea ce procurorii au numit "scuze foarte creative" pentru a lipsi de la câteva şedinţe din programul de dezalcoolizare.
Revel a condamnat-o, marţi, la câte 30 de zile de închisoare pentru cele două capete de acuzare din 2007 şi la alte 30 de zile pentru că a găsit-o vinovată de conducere imprudentă, tot pentru un incident din 2007. Pedeapsa totală este de 90 de zile de închisoare.
Se pare, însă, că Lohan nu va efectua întreaga pedeapsă în închisoare. Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Los Angeles, Steve Whitmore, a declarat că, în general, femeile non-violente efectuează 25% din pedeapsă în închisoare, putând fi eliberate mai devreme pentru bună purtare, mai ales în condiţiile în care penitenciarele locale sunt destul de aglomerate.
Totodată, judecătoarea a refuzat cererea lui Lohan de a i se îndepărta o brăţară de monitorizare a consumului de alcool pe care actriţa o are ataşată la picior.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Lindsay Lohan, obligată să poarte un dispozitiv de monitorizare a concentraţiei de alcool din sânge
Citește și: Un nou mandat de arestare pentru Lindsay Lohan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 09:47
Meta susţine că renunţarea la verificarea faptelor nu a afectat cheltuielile din publicitate