- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (23.07.2010, 17:02)
- ,
Liz Taylor: Nimeni nu o va interpreta pe Elizabeth Taylor decât ea însăşi
Elizabeth Taylor a infirmat zvonurile de la Hollywood potrivit cărora Angelina Jolie şi Catherine Zeta-Jones concurează pentru a interpreta rolul principal într-un lungmetraj inspirat din viaţa şi relaţia tumultuoasă a celebrei actriţe britanice cu Richard Burton, relatează accesshollywood.com.
Urmărește
47 afișări
Liz Taylor: Nimeni nu o va interpreta pe Elizabeth Taylor decât ea însăşi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Elizabeth Taylor a postat un mesaj pe Twitter, în seara de joi, pentru a lămuri această chestiune.
"Stăpâniţi-vă, oameni buni! Am auzit tot felul de zvonuri potrivit cărora cineva va interpreta rolul meu într-un film despre Richard şi mine. Nimeni nu o va interpreta pe Elizabeth Taylor decât ea însăşi!", a declarat actriţa.
Totuşi, Liz Taylor a adăugat că cineva va putea interpreta rolul ei într-o bună zi, însă acest lucru nu se va întâmpla prea curând.
"Cel puţin, nu înainte să mor, iar pentru moment, mă distrez mult prea bine fiind vie... şi intenţionez să rămân astfel. Fericire tuturor!", şi-a încheiat mesajul de pe Twitter venerabila actriţă britanică.
BBC anunţase în urmă cu câteva zile că un lungmetraj, având la bază relaţia dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton, descrisă într-o biografie scrisă de Sam Kashner şi Nancy Schoenberger, este în pregătire la Hollywood.
În 1963, galezul Richard Burton a interpretat rolul lui Marc Antoniu în filmul "Cleopatra", al cărei rol a fost jucat de Elizabeth Taylor, iar cei doi actori, căsătoriţi fiecare cu alţi parteneri în acel moment, au început o legătură pasională.
În acelaşi deceniu, Elizabeth Taylor şi Richard Burton au jucat împreună în alte şapte filme: "Cui i-e frică de Virginia Woolf?" (1966), "Personalităţi în impas/ The V.I.P.s" (1963), "Fluierarul/ The Sandpiper" (1965), "Îmblânzirea scorpiei/ The Taming of the Shrew" (1967), "Doctor Faustus" (1967), "Comedianţii/ The Comedians" (1967) şi "Boom!" (1968).
Cuplul a divorţat în 1974, după un mariaj de 11 luni.
Elizabeth Taylor şi Richard Burton s-au recăsătorit la doar câteva luni după primul divorţ, însă a doua lor căsătorie a durat doar un an, din cauza dependenţei de alcool a actorului.
De atunci, Elizabeth Taylor s-a recăsătorit de alte două ori şi, înainte de Richard Burton, a avut alţi patru soţi.
Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul "Vis de glorie" (1944), şi a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966).
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe