La cei 67 de ani, împliniţi pe 12 martie 2013, Liza Minnelli se numără printre acele personalităţi din lumea filmului care şi-au lăsat o amprentă puternică asupra evoluţiei stilului, alături de Audrey Hepburn, Brigitte Bardot, Grace Kelly, Marilyn Monroe.
Născută în 1946, fiica actriţei şi cântăreţei Judy Garland şi a regizorului Vincente Minnelli îşi conturase deja o carieră ca actriţă de teatru muzical şi solistă în cluburi de noapte înainte să fie remarcată pentru prima oară pentru rolurile din filme, în „The Sterile Cuckoo” (1969), după care în „Tell Me That You Love Me, Junie Moon” (1970).
Minnelli a devenit celebră pe scena mondială a cinematografiei prin rolul din „Cabaret” (1972), versiunea hollywoodiană a spectacolului muzical cu acelaşi nume. Producţia a fost distinsă atunci cu nu mai puţin de opt premii Oscar, Liza câştigând, la 27 de ani, o statuetă la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal.
În timp ce filmele care au urmat acestui succes nu i-au mai adus aceleaşi critici elogioase, Minnelli a continuat să se remarce ca fiind una dintre cele mai versatile şi bine vândute personalităţi de entertaining din televiziune şi în producţiile Broadway.
Prin interpretarea lui Sally Bowles în „Cabaret”, actriţa a lăsat o imagine adânc imprimată în cultura pop, pe care este foarte probabil ca oricine să o poată identifica, indiferent dacă a urmărit sau nu filmul.
Înfăţişarea şi atitudinea lui Sally Bowles au devenit reprezentative pentru Liza Minneli în viaţa după „Cabaret”. Rar a mai putut fi văzută, ca şi acum, fără machiajul excentric aplicat în zona ochilor, fără părul scurt şi fără paiete, potrivit Huffington Post.
Actriţa a câştigat în totalitate patru premii Tony, un Oscar, un premiu Emmy, două Globuri de Aur şi un premiu Grammy Legend, alături de alte numeroase distincţii. se numără, astfel, printre puţinele celebrităţi care au câştigat premii din toate aceste evenimente majore la un loc.
Prezentăm în continuare, în ordine cronologică, o serie de apariţii video legendare ale actriţei care a împlinit astăzi, 12 martie, 67 de ani: