Londra, cel mai murdar şi mai scump oraş european

Londra este cel mai murdar şi mai scump oraş european, însă are cele mai frumoase parcuri publice, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de o companie de consiliere turistică.

Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului Londra, cel mai murdar şi mai scump oraş european

Londra, cel mai murdar şi mai scump oraş european (Imagine: Mediafax Foto)

Capitala britanică a trimis pe locul al doilea oraşul Paris, în topurile celor mai murdare şi, respectiv, celor mai scumpe oraşe europene, realizat de compania TripAdvisor.

Turiştii care doresc o vacanţă ieftină preferă oraşele Praga şi Budapesta, în timp ce vizitatorii care caută un mediu curat aleg Zurich şi Copenhaga, informează dailymail.co.uk.

Deşi a primit titlul de cel mai murdar oraş european, Londra a fost lăudată de turişti pentru viaţa de noapte şi parcurile publice, în timp ce Paris a primit titlul de cel mai romantic oraş, fiind secondat de Veneţia.

Capitala franceză a fost preferată de turişti pentru cumpărături, pe locul al doilea situându-se Londra.

În ciuda ciocolatei şi berii de o calitate excelentă, capitala europeană Bruxelles a fost votată drept cel mai plictisitor oraş, în top urmând Zurich şi Oslo.

Turiştii au fost de acord că Dublin este cel mai prietenos oraş, locuitorii săi fiind foarte săritori.

Sondajul a scos la iveală faptul că 65% dintre respondenţi plănuiesc să călătorească în Europa în următoarele 12 luni.

În ciuda dolarului slab, jumătate dintre respondenţii americani au spus că vor să viziteze Europa în cursul acestui an, acelaşi procent ca şi anul trecut.

Septembrie este cea mai aglomerată lună din punct de vedere turistic, în 2008 fiind preferată pentru vacanţe de 20% dintre respondenţi.

La sondajul realizat de TripAdvisor au participat 1.100 de călători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici