Marilyn Monroe a purtat cerceii din argint cu strasuri la premiera filmului „The Rose Tattoo” (1955), cu Anna Magnani şi Burt Lancaster în distribuţie, bazat pe piesa omonimă a scriitorului Tennessee Williams, informează contactmusic.com.
Printre celelalte obiecte licitate weekendul trecut în Beverly Hills se numără o brichetă folosită de actorului Humphrey Bogart, licitată pentru suma de 19.200 de dolari, şi un Pontiac Firebird din 1986, care a aparţinut fostului star din „Baywatch” David Hasselhoff, vândut cu 152.600 de dolari.
Marilyn Monroe a făcut senzaţie ca model, actriţă şi cântăreaţă, jucând într-o serie de filme cu succes de public în anii ’50 şi la începutul anilor ’60 şi devenind un sex simbol inegalabil. Marilyn a murit pe 5 august 1962, din cauza unei supradoze de barbiturice, circumstanţele decesului ei, clasat oficial drept „sinucidere probabilă”, nefiind însă complet elucidate.