”Lumina dinăuntru” lui Juliette Binoche străluceşte în nuanţe de senzualitate devastatoare, într-un film despre nevoia disperată de iubire

Din 23 februarie, Juliette Binoche joacă - aşa cum numai ea ştie – într-un film cu un titlu absolut minunat, mai ales în original, ”Un beau soleil interieur”, adaptat în română ”Lumina dinăuntru”! Film care merită văzut... măcar pentru Juliette!

Şi asta pentru că la 54 de ani încă îşi hipnotizează publicul cu aceeaşi senzualitate devastatoare ca pe vremea când avea 24 sau 34, când toţi bărbaţii doreau să fie cu ea şi toate femeile să fie ca ea! Şi vorbim de capodopere precum ”Incredibila uşurătate a fiinţei”, ”Trei culori”, ”Damage” şi chiar ”uşor” comercialul ”Pacientul Englez”!

În film joacă şi monstrul sacru, dar mai ales profan, Gerard Depardieu! Da, acelaşi Depardieu care, acum vreo 7 ani în Tibetul interviurilor sale bipolare de geniu dus cu sorcova declaraţiilor hilare ce este, o desfiinţa pe Juliette Binoche, afirmând că ea (nu) este ”nimic”! Atunci o compara în detrimentul ei cu Ardant şi Adjani... Anii au trecut şi bătrânul urs fraco-rus s-a împăcat cu Juliette! Alături de care joacă în ”Lumina dinăuntru” pentru fix 7 minute! Ultimele minute înainte de căderea genericului. Dar, ce minute...

Sunt 7 minute de cinema în stare pură, aşa cum numai francezii ştiu să-l facă! Sau, mai precis, franţuzoaicele, pentru că pelicula este regizată de Claire Denis, o cineastă aparte, care izbuteşte să transmită prin protagonista sa graţia feroce a inadaptatei femei post-moderne din epoca lui ”Tinder”&co! Or, Binoche întruchipează tocmai această sfâşâietoare contradicţie a unei pariziene sărite de 50 de ani şi puţin de pe fix care este prinsă într-o perpetuă oscilare între suava iluzie a fericirii şi nemilosul ”reality-check”! Concret, Isabelle, personajul lui Bincoche, este o artistă de 54 de ani, divorţată, cu o fetiţă, care îşi caută marea iubire, acea iubire adevărată, la care toate femeile visează, din Paris până-n Texas via Micul Paris care era şi poate că încă mai este Bucureştiul!

Dacă ultimele 7 minute reprezintă un recital marca Depardieu, celelalte 87 sunt un adevărat maraton interpretativ al unicei ”La Binoche”, pe care o vedem în nenumărate ipostaze profane şi artistice ale ”Eternului Feminin”, aşa cum a ajuns el în apropierea anilor 2020! Astfel, o vedem pe Isabelle în scene nerecomandate minorilor, puritanilor şi pudibonzilor, prilej cu care Juliette Binoche îşi reia cu aceeaşi voluptate unul dintre rolurile ei arhetipale: cel de amantă atât de rafinată, încât nu mulţi bărbaţi – indiferent de vârstă – i-ar putea rezista! Şi asta deşi actriţa a depăşit deja jumătate de veac, detaliu care pare deopotrivă neverosimil şi insignifiant când actriţa laureată cu Oscar pentru cel mai bun rol secundar din ”Pacientul englez” îşi dezlânţuie erotismul!

Deşi senzualităţii ei îi cad pradă amanţi de diverse tipologii, pe măsură ce filmul se apropie de final, spectatorul descoperă că sub acest hedonism al unui personaj aparent bovaric se ascunde foamea insaţiabilă de fericire! Iar această foame nu poate fi potolită decât prin iubire! Din păcate, Isabelle are parte doar de iluzia iubirii. Şi din acest punct filmul poate deveni greu de urmărit pentru că trăirile abisale ale personajului nu contribuie la ”adrenalina” filmului. Aşa că un lucru e clar: fanii filmelor de ”acţiune” nu se vor regăsi în lung-metrajul lui Claire Denis! Din simplul motiv că ”Lumina dinăuntru” este un film de personaj şi de dialog! 

E adevărat că, poate, mânuirea ”story”-ului nu e pe măsura finalului, dar cine are răbdarea solicitată de acest tip de ”film greu”, mai poate găsi câteva scene ”favorite”! Scene în care Binoche trece de la o trăire la alta în câteva clipe, aşa cum numai ea ştie, de la agonie la extaz, de la euforie la furie, de la juisare la melancolie... ”Stai cu mine, stai cu mine...”, îl imploră, la un moment dat Isabelle pe unul dintre amanţii ei pe care şi l-ar dori să-i fie, cu adevărat, suflet-pereche, dar pe care a doua zi nu mai suportă să-l revadă!

Contradictoriu din toate punctele de vedere, filmul nu-ţi prilejuieşte stârneşte emoţiile extreme din ”Damage”, de exemplu, dar te pune pe gânduri dintre cele mai apăsătoare, scoţându-te din zona de confort. Deşi filmul nu e vreo lumină în sine, Juliette Binoche este! Ea însăşi este ”Lumina dinăuntru”! Care începe să strălucească din nou în ultimele 7 minute ale unui film inegal, cu momente deopotrivă de cinema ezitant şi intens! Deşi povestea te poate lăsa ”nerezolvat” emoţional, epilogul pare a anihila întrucâtva sentimentul de melancolie care pluteşte suav deasupra acestei comedii negre din care răzbate acea senzualitate pârguită a-la-carte care este, indiscutabil, semnătura lui Juliette Binoche! Iar cel care face ca această ”lumină dinăuntru” să strălucească iar în ochii şi sufletul personajului ei este Gerard Depardieu! Cu adevărat, scena dintre cei doi actori de legendă ai Franţei şi ai lumii întregi merită văzută şi revăzută. Iar ”Un beau soleil interieur” sună, pur şi simplu, miraculos în franceză, mai ales pronunţat de Gerard Depardieu! Iar reacţia lui Juliette Binoche este de o candoare sublimă.

Pentru că aceasta este impresia pe care ţi-o lasă acest film. Dincolo de incredibila senzualitate a lui Binoche, este un film despre candoare, mai ales despre regăsirea candorii, a speranţei, bucuriei, a acelei stări de sărbătoare... E starea de sărbătoare însăşi... E viaţa ca un carnaval! Micul carnaval cel de toate zilele pe care ar trebui să-l trăiască fiecare dintre noi, dar de care, din păcate, prea rar ne mai amintim! Din fericire, finalul salvează întrucâtva filmul pentru că ne aminteşte cum putem să ne regăsim paradisul pierdut din noi! Cum s-ar spune atât de frumos la noi în folclor: ”fă rai din ce ai”! Sau - adaptat din franceză – aşa cum minunat i-o spune Gerard Depardieu lui Juliette Binoche: ”Trăieşte ceea ce e de trăit! Ocupă-te de ceea ce e cel mai important în viaţă: de tine! (...) Eu încerc să găsesc lumina dinăuntru! Asta e tot ce-ţi cer şi tie...”