Madonna va fi dată în judecată de extrema dreaptă franceză pentru imagini folosite într-un show

Frontul Naţional Francez (extrema dreaptă) intenţionează să o dea în judecată pe Madonna, deoarece aceasta a proiectat, în concertul susţinut sâmbătă la Paris, o imagine cu lidera formaţiunii politice Marine Le Pen, peste care a suprapus o svastică.

Urmărește
319 afișări
Imaginea articolului Madonna va fi dată în judecată de extrema dreaptă franceză pentru imagini folosite într-un show

Madonna va fi dată în judecată de extrema dreaptă franceză pentru imagini folosite într-un show (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Filmuleţul, proiectat pe un ecran imens, a mai fost folosit şi în alte concerte ale artistei şi arată imaginea Madonnei care se uneşte cu cea a altor personalităţi precum Papa Benedict sau fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak - care a fost ţinta protestelor, anul trecut.

Chipul liderului Frontului Naţional apare în filmuleţ pentru câteva secunde, cu simbolul fascist suprapus, după care urmează imaginea unui bărbat care seamănă cu Hitler.

"Vom înainta o plângere care menţionează insulta la adresa lui Marine Le Pen", a declarat pentru Reuters vicepreşedintele Frontului Naţional, Florian Philippot. Acesta a calificat drept inacceptabilă asocierea dintre fascism şi imaginea lui Le Pen care a câştigat 18 la sută din voturi, la alegerile prezidenţiale care au avut loc în Franţa, în primăvară.

De când a preluat conducerea Frontului Naţional anul trecut, de la tatăl ei, Jean-Marie, Marine Le Pen a încercat să deschidă perspectiva partidului, marginalizând şi excluzând extremiştii şi suprimând discursul rasist sau antisemit.

"Este de datoria noastră să facem o plângere, pentru a ne apăra votanţii şi suporterii", a mai spus Philippot.

Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

Pe 26 august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului "Sticky and Sweet".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici