- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (25.08.2009, 18:07)
Madonna vrea un show perfect
Chris Lamb, directorul de producţie al Madonnei, care colaborează cu artista de peste 20 de ani, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că ceea ce publicul din România va vedea miercuri, în Parcul Izvor din Capitală, nu este un concert, ci un show în toată puterea cuvântului.
Urmărește
38 afișări
Madonna vrea un show perfect (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Acesta nu este un concert, este un show - un show teatral", a punctat Chris Lamb. El a mai spus că spectacolul va include şi 15 dansatori, o formaţie cu cinci instrumentişti şi doi backing vocals. "Ea vrea un show perfect", a subliniat el, adăugând că producţia show-ului din cadrul turneului "Sticky & Sweet" a costat 30 de milioane de dolari. "Ştie exact ce vrea (...). E o perfecţionistă".
"Lucrez cu ea de 23 de ani. De fiecare dată când cântă live, sunt alături de ea", a mai spus el, adăugând că artista este entuziasmată să cânte pentru prima dată în România. "Ştiu că abia aşteaptă să vină, dar nu ştiu dacă va avea timp să viziteze (Bucureştiul, n.r.)", a mai spus Lamb. De asemenea, directorul de producţie a spus că vedeta va face şi o probă de sunet înainte de show-ul programat miercuri seară.
Madonna este aşteptată la Bucureşti marţi seară, în jurul orei 18.00. Ea va sosi de la Belgrad - unde, luni seară, a avut un concert - cu un avion privat.
Diva este însoţită pe tot parcursul turneului de 34 de persoane "apropiate" - staff-ul personal - inclusiv doi antrenori de fitness, un terapeut, un designer de interior, precum şi un bucătar italian.
În zona de culise a concertului ea va avea o sală de masaj, o cabină de duş cu hidromasaj şi o sală de gimnastică, echipamente de fitness, elementele de design interior fiind aduse chiar de echipa artistei. Pentru amenajarea zonei de backstage se vor amplasa 500 de scaune şi mese, 30 de canapele şi 500 de trandafiri albi şi roşii.
Pentru concertul din Capitală, pregătirile au intrat deja în linie dreaptă, întreaga echipă, atât staff-ul local, cât şi cel al turneului, lucrând non-stop pentru finalizarea ultimelor detalii ale producţiei. Scena a sosit din Gotheburg şi a fost înălţată în cinci zile, pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 de metri pătraţi. Impresionanta construcţie este alcătuită din două module, are o înălţime de 35 m, o adâncime de 30 m şi ajunge la o lăţime de până la 60 m, cu tot cu extensii.
Echipamentul tehnic necesar pentru amenajarea spaţiului de concert cântăreşte aproximativ 5.000 de tone: scenă, tribune, baruri, zona backstage, zona VIP. Spectacolul impresionant de sunet şi lumini - 1.000 KW lumină, 2.000 KW de lasere, 600 KW de sunet - va fi susţinut de 160 de boxe, 120 metri pătraţi de ecrane video, 4 turnuri de întârziere de aproximativ 20 m înălţime, 20.000 m de cablu electric fiind necesar pentru racordarea echipamentului. Pentru producţia show-ului au fost utilizate 4 macarale, 12 motostivuitoare şi 30 de vehicule ATV, peste 6.000 metri de gard, 500 metri de bar şi 1.000 metri de bariere antipanică.
Show-ul de la Bucureşti va fi alcătuit din patru episoade - "Pimp", "Old School", "Gypsy" şi "Rave" -, pentru fiecare dintre acestea, Madonna şi dansatorii ei având diferite ţinute, pe care şi le vor schimba pe parcursul spectacolului.
Extins după succesul de care s-a bucurat în 2008, "Sticky & Sweet Tour" este considerat cel mai bine vândut turneu din istorie al unui artist solo, bucurându-se, anul trecut, de participarea a peste 2,3 milioane de spectatori în 58 de oraşe şi înregistrând vânzări de bilete record în toată lumea. Ultimele bilete pentru concertul din Capitală mai pot fi achiziţionate de la casa de bilete situată la intrarea în Parcul Izvor. Casa de bilete va fi deschisă şi în ziua concertului, între orele 09.00 - 22.00, ultimele bilete fiind disponibile în categoriile Gazon B (120 lei), Gold Bar (600 lei) şi VIP (800 lei). Ca urmare a depistării unor cazuri de falsificare a biletelor pentru concertul Madonna, organizatorii îi sfătuiesc pe cei interesaţi să achiziţioneze bilete numai de la punctele de vânzare autorizate.
Descrisă de numeroase ori drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", numită şi "Queen of Pop (Regina Pop-ului)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie anul trecut, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone