Prima pagină » Life-Inedit » Premiul de la tragerea Loto 6/49 de duminică s-a reportat

Premiul de la tragerea Loto 6/49 de duminică s-a reportat

Premiul cel mare la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de 1,5 milioane de euro, va fi reportat, la celelalte două categorii fiind înregistraţi peste 1.600 de câştigători.
Premiul de la tragerea Loto 6/49 de duminică s-a reportat
25 ian. 2009, 20:59, Life-Inedit

Cele şase numere extrase la Loto 6/49 de duminică sunt 14, 29, 39, 5, 4 şi 23.

Reportul la categoria I a tragerii Loto 6/49 este de 6.519.039,11 lei. La categoria a II-a sunt 32 de câştigători, care vor primi fiecare câte 16.034,61 de lei. De asemenea, 1.629 de jucători au câştigat la categoria a III-a câte 472,47 lei.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în 14 decembrie anul trecut şi a fost în valoare de 1.131.529,41 de lei.

În 2008, premiul de categoria I la Loto 6/49 s-a câştigat de şase ori, acesta fiind şi anul în care a fost câştigat, în 27 ianuarie, cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, în valoare de 12,45 milioane de euro.