Actorul britanic, în vârstă de 41 de ani, s-a clasat pe prima poziţie din top, graţie unei scene din filmul „Casino Royale” (2006), în care acesta apare ieşind din mare, purtând doar un slip albastru.
Pe poziţia a doua în clasament s-a situat Gerard Butler, în vârstă de 39 de ani, care a obţinut această poziţie datorită rolul său din filmul „300 – Eroii de la Termopile”.
Brad Pitt, în vârstă de 45 de ani, a ieşit pe locul al treilea, graţie scenelor din „Troia”.
Sacha Baron Cohen, în vârstă de 37 de ani, a ieşit pe locul al patrulea, fiind clasat pe această poziţie datorită costumului de baie „mankini”, preferat de personajul Borat.
Sean Connery a ocupat poziţia a cincea, fiind luat în considerare rolul său din „Thunderball” (1965).
Următoarele poziţii au fost ocupate de Leonardo DiCaprio, Hank Azaria, Elvis Presley, Russell Brand şi Jean-Michel Vincent.
Sondajul a fost organizat de site-ul lovefilm.com.